Teologia şi împlinirea de sine - Repere pe traseul remodelării

Report
Teologia şi împlinirea de sine
- Repere pe traseul remodelării destinului -
Vocaţia interdisciplinară a teologiei
• Era post-modernă fărâmiţează atenţia
individului şi a societăţii în toate direcţiile;
• Ştiinţa înseamnă de fapt “ştiinţe”, propunând
fiecare o cunoaştere sectorială, parţială, doar a
unui segment din complexa realitate;
“Doar un singur lucru trebuie…”
• Trăim în universul specializărilor în care ne
lipseşte viziunea de ansamblu, sau nu ne
interesează, deoarece ni se pare neimportantă;
• Universitatea modernă este, în această
privinţă, un campion: fiecare facultate are un
propriu sector de interes, iar inter-disciplinaritatea
este o cenuşăreasă.
• Toate aceste "ştiinţe" ne sunt de prisos dacă nu
reuşim să trecem dincolo de ele, să păşim în
universul esenţelor şi al eternităţii, univers
nesupus legilor fluctuante ale materiei.
La urma urmelor,
există o unică
problemă care
ne interesează,
şi aceasta este
aceea a
destinului
nostru etern.
TEOLOGIE PASTORALĂ
SAU
„PASTORALITATE” A TEOLOGIEI?
• În această lume parcelizată şi fracturată de
interese ştiinţifice diferite, există totuşi un spaţiu
• al interdisciplinarităţii,
• al "ştiinţei" universale,
• al cunoaşterii globale şi exhaustive a realităţii, unde putem
descoperi complementaritatea cunoştinţelor noastre.
“Compartimentarea”
interioară a Teologiei
Patru filoane de
bază:
1.
Biblic
1. Studiul şi Exegeza Noului
Testament,
2. Studiul şi Exegeza Vechiului
Testament,
3. Limba ebraică, limba greacă,
limba latină etc.;
2. Istoric
1. Istoria Bisericii Ortodoxe
Române,
2. Istoria Bisericească
Universală,
3. Bizantinologia,
4. Patrologia etc.;
3. Sistematic
–
–
–
–
Teologia Dogmatică,
Teologia Fundamentală,
Teologia Morală,
Misiologia, Ecumenismul,
Sectologia etc.
4. Practic
1.
2.
3.
4.
5.
Teologia Liturgică,
Omiletica şi Catehetica,
Dreptul Bisericesc,
Ritualul şi Muzica bisericească,
Pastorala etc.
Pastorala
• Psihologia Pastorală;
• Consilierea Pastorală
• Teologia Pastorală;
• Antropologia Pastorală;
• Pedagogia Pastorală;
• Sociologia Pastorală;
• Acţiunea pastorală în
postmodernitate
• Psihoterapia Pastorală
• Psihopatologia şi terapeutica
creştină;
• Medicina pastorală.
Abundenţa atâtor discipline teologice (cu subdiviziuni)
comportă riscul fărâmiţării…
• Teologia Morală cuprinde şi Mistica, Ascetica, Formarea
Duhovnicească;
• Pastoralei îi revine responsabilitatea sintezei, a „extragerii
numitorului comun”: este disciplina cu vocaţia
esenţializării retrospective;
Pastorala, o disciplină a prezentului
• Arta acţiunii duhovniceşti în lumea de azi, expunând
strategiile concretizării practice a vocaţiei preoţeşti.
• Este disciplina teologică cea mai ancorată în prezent: ea
comunică cu realitatea vie de azi, reacţionează la
provocările culturii contemporane;
• Ea este disciplina teologică prin care „Teologia în
general” comunică cu civilizaţia lumii în care trăim.
“Un manual de Pastorală este deja
depăşit în momentele publicării lui…”
• Pastorala încearcă să ne introducă în mod responsabil în
gândirea teologică şi culturală a lumii contemporane.
• „Tot ceea ce am studiat la facultate este rupt de
realitatea pastorală concretă din parohie…!”
Neglijarea Pastoralei determină falimentul preoţiei înseşi.
„Vai de păstorii care se pasc
pe ei înşişi! Nu trebuie păstorii
să păstorească turma? Voi
mâncaţi grăsimea, vă
îmbrăcaţi cu lâna, tăiaţi ce e
gras, dar nu paşteţi oile!
Iezechiel 34,2
„Vai, vouă! Căci aţi luat cheile Împărăţiei. Voi
înşivă n-aţi intrat, iar pe cei care voiau să
intre, i-aţi împiedicat.”
(Luca 11,52)
• „Pe viaţa Mea – zice Domnul
Dumnezeu – pentru că oile
Mele au ajuns de jaf,
• îmi voi lua înapoi oile din mâinile
păstorilor,
• nu-i voi mai lăsa să-Mi pască
oile, şi
• nu se vor mai paşte nici pe ei
înşişi, căci
îmi voi scăpa
oile din gura lor, şi nu le
vor mai sluji cu hrană.
Eu însumi îmi voi paşte
oile...”
Iezechiel 34, 15
S-a împlinit în vreun fel această
profeţie?
Care ştiinţe sunt mai apropiate de
Teologie?
Teologia
versus
Filosofia
În cunoaşterea
globală a
realităţii, un loc
special îl are
filosofia.
• Când omului îi lipseşte familiaritatea cu Biserica şi cu lumea
valorilor creştine, ea poate orienta fiinţa umană spre
esenţialitate.
• Puţine „ştiinţe” au capacitatea de a te conduce
spre o cunoaştere reală;
Fiecărui om, la naştere, i
să dă cheia spre porţile
raiului;
Aceeaşi cheie deschide
însă şi porţile iadului
(Proverb budist)
• Cunoaşterea autentică este una reflexivă şi
contemplativă, iar nu doar informativă.
• Filosofia este „arta de a
cunoaşte”, în mod reflexiv şi
profund, realitatea de dincolo
de aparenţe.
• Filosofia este
arena întrebărilor
esenţiale, locul
unde se pun cu
competenţă
întrebările
corespunzătoare
interesului nostru
ultim.
Filosofia: pledoarie pentru esenţialitate
• Puterea filosofiei stă
în capacitatea de a
pune bine
întrebările, dar
răspunsurile nu le
poate da.
• Important este însă
faptul că într-o
întrebare bine pusă
găsim deja jumătate
din răspuns.
Care sunt întrebările existenţiale?
Nae Ionescu: “Este o
absurditate să înveţi filosofia!”
• Tot ceea ce se scrie
în filosofie nu este
de învăţat, ci este
de judecat din nou,
este de preluat din
nou.
• De asta în filosofie
fiecare este pe cont
propriu.
• Aici, originalitatea are un
sens aparte:
• Nu înseamnă să
gândeşti cum nu s-a mai
gândit... Ci…
• a gândi prin tine însuţi, tu
ca filtru ce reţine
impurităţile existenţei
tale, primenind-o.
• Aşa se face că adevăratul filosof nu
pune accent pe cultura filosofică.
• Pentru el are însemnătate doar
ceea provine din gândirea lui, după
lectură, eventual.
• Filosofia este o cărare spre adâncime, spre
descoperirea de sine.
• Omul este mai mult decât pare la prima vedere,
iar prin filosofie ajunge să-şi descopere „eul”
cel inaccesibil la prima vedere.
• Filosofia este deci o cale spre o nouă identitate,
este poarta de acces spre unica adevărată
identitate, spre „eul” nostru metafizic.
• Filosofia este o reflecţie
sistematică care, dusă
până la ultimele ei
consecinţe, ne poartă fie
la extaz, fie la disperare.
După ce filosofia l-a condus pe om la marile întrebări
existenţiale, intervine teologia şi Biserica cu marile răspunsuri.
Fără o reflecţie filosofică, omul se trezeşte că primeşte
răspunsuri la întrebări pe care nu şi le-a pus niciodată.
• Filosofia este capabilă să determine orientarea culturii unei
epoci.
• Tocmai de aceea Biserica trebuie să fie preocupată de
convertirea instituţiilor care determină orientarea
culturii: şcolile, facultăţile, universităţile, academia etc.
• Fără o convertire a acestora descreştinarea societăţii este
asigurată!
Biserica este spaţiul unei cunoaşteri metafizice, care este
preocupată de ceea ce este dincolo de aparenţă.
• Această cunoaştere este, de fapt, cunoaşterea lui
Dumnezeu, care se realizează în Biserică, fiind însă
diferită de cea obţinută în urma eforturilor ştiinţifice.
• Ea este directă şi totală, este rezultatul unei
experienţe, nu este de natură strict teoretică.
• Este o experienţă de o asemenea forţă
încât nu poate fi contestată de nimic.
Pastorala poate crea contextul necesar pentru o astfel de
experienţă.
Obiectivul prioritar al omului inteligent: experienţa întâlnirii
cu Dumnezeu
De ce unii oameni Îl cunosc pe
Dumnezeu, iar alţii doar presupun
existenţa Lui?
• A doua categorie constituie imensa
majoritate a populaţiei planetei noastre.
• Prima este alcătuită dintr-un număr foarte mic de
oameni, “elita” duhovnicească;
• Această elită are o anumită pudoare interioară în
a-şi mărturisi propria experienţă interioară.
Pietrificarea inimii
• Inima omului contemporan este împietrită şi nu-L
mai simte pe Dumnezeu.
• Experienţa întâlnirii cu Dumnezeu, a cunoaşterii şi
a „unirii mistice” cu El, nu este o experienţă uşor
de dobândit.
Trebuie
îndeplinite
anumite condiţii
pentru a ajunge
la această
experienţă.
Există vreun “test grilă” de evaluare a
nivelului duhovnicesc al fiecăruia dintre noi?
• Odată dobândită, această experienţă este greu
de comunicat.
• Cuvintele nu pot surprinde complexitatea momentului în care
Dumnezeu se revelează sufletului uman;
• Dacă ele insistă să o facă, reuşesc doar într-un mod
reducţionist, simplificant, trădător chiar.
Catafatism/prin afirmare
• Occidentul s-a încăpăţânat mult în tentativa de a surprinde
în cuvinte extazul mistic al sufletului care L-a găsit pe
Dumnezeu, crezând că, prin cuvinte, va putea şi comunica
acest extaz.
Apofatism/prin negaţie…
Orientul, în schimb, s-a încăpăţânat să nege în mod sistematic faptul că
expresiile raţionale, folosite pentru a exprima experienţa profundă a
sufletului în unire cu Dumnezeu, corespund exact trăirilor sale duhovniceşti.
• Simţirea lui
Dumnezeu nu se
poate comunica cu
facilitate acelor
oameni care
– nu s-au pregătit
pentru o experienţă a
simţirii lui Dumnezeu,
– deci care nu au
manifestat interes în
direcţia cunoaşterii
Sale.
• Cea mai elementară formă de căutare a lui
Dumnezeu este dorinţa de a-L cunoaşte:
• Dumnezeu se relevă doar celor care trăiesc mai
întâi tensiunea căutării Lui.
Atât timp cât o fiinţă
umană este confortabil
instalată în istorie, este
lipsită de interes faţă de tot
ceea ce este dincolo de
istorie!
Ortodoxia poartă cu sine peste veacuri, conştiinţa
valorii contemplaţiei şi a ascezei.
• Asceza este capacitatea de a şti să-ţi limitezi propriile
nevoi.
• Occidentul, prin imperiul tehnologic pe care l-a instaurat
pe pământ, încurajează şi chiar impune creşterea la infinit
a nevoilor umane. Merge în direcţie exact inversă.
Omul de astăzi nu mai cunoaşte normele
elementare ale vieţii interioare…
• Examenul tăcerii şi al singurătăţii spune
foarte mult
•
•
•
•
despre om,
despre nivelul lui duhovnicesc,
despre vigoarea relaţiei lui cu Dumnezeu şi
despre profunzimea raportului său cu semenii.
Provocarea omului la tăcere
• Examenul izolării de semeni;
• Cei care nu s-au exersat în tainele vieţii interioare vor
trece prin cea mai puternică criză a existenţei lor, în
momentul în care vor fi interpelaţi de tăcere şi de izolare.
• Creştinii sunt "în lume“, dar nu "din lume" şi, de
aceea, sunt datori să-şi identifice comportamentele
care le dovedesc
• un excesiv ataşament faţă de lume şi
• o trădare a lui Dumnezeu Cel de dincolo de lume.
• De fapt, aceste două demersuri sunt corelative. În fiecare
clipă, fiecare gest uman, fiecare vorbă şi fiecare gând este
o decisă luare de poziţie "pro" sau "contra" lui
Dumnezeu.
• Nu există acţiuni umane care să fie strict „neutre” din punct
de vedere spiritual şi moral, respectiv care să nu aibă o
orientare "pro" sau "anti" hristică.
Cunoaşterea lui Dumnezeu
de către credincioşi
constituie ţelul acţiunii pastorale.
Care sunt etapele apropierii de
Dumnezeu?
• Drumul apropierii de Dumnezeu cunoaşte multe
etape.
• Prima dintre ele este suscitarea interesului pentru
Dumnezeu a credincioşilor
• aflaţi în stare de „anestezie” duhovnicească, adică
• neinteresaţi în mod explicit de mesajul lui Dumnezeu pentru
lumea de azi.
Poate fi omul fericit, fără
Dumnezeu?
• Credincioşii trebuie conştientizaţi că ei pot
ajunge la
• fericire,
• la împlinirea de sine,
• la pacea interioară, doar pornind pe cărarea ce
duce la Dumnezeu.

similar documents