Vulnerabilitatea_cognitiva_in_anxietatea_sociala

Report
CUPRINS
1. Anxietatea socială –
prezentare și criterii de dx
2. Conceptualizare clinică
3. Factori de risc timpurii
pentru vuln. cogn.
4. Factorii cogn. asociați cu AS
Criterii de dx




A. O frică marcată şi persistentă de una sau mai multe
situaţii sociale sau de performanţă, în care persoana este
expusă unor oameni nefamiliari sau unei posibile scrutări
de către alţii. Individul se teme că va acţiona într-un mod
(sau va prezenta simptome anxioase) care vor fi
umilitoare sau jenante.
B. Expunerea la situaţia socială temută provoacă aproape
constant anxietate, care ia forma unui atac de panică
limitat situaţional sau predispus situaţional.
C. Persoana recunoaşte că frica sa este excesivă sau
nejustificată.
D. Situaţiile sociale sau de performanţă temute sunt
evitate sau chiar îndurate cu o anxietate sau detresă
intensă.




E. Evitarea, anticiparea anxioasă sau detresă în situaţia
(situaţiile) socială sau de performanţă temută interferează
semnificativ cu rutina normală, cu funcţionarea
profesională/ şcolară sau activităţile ori relaţiile sociale
sau există o detresă marcată în legătură cu faptul de a
avea fobia.
F. La indivizii sub 18 ani, durata este de cel puţin 6 luni.
G. Frica sau evitarea nu se datorează efectelor fiziologice
directe ale unei substanţe ori ale unei condiţii medicale
generale și nu este explicată mai bine de altă tulburare
mentală
H. Dacă este prezentă o condiţie medicală generală ori
altă tulburare mentală, frica de la criteriul A este fără
legătură cu aceasta.
Ex.: frica nu este de balbism, de tremor în maladia
Parkinson ori de manifestarea unui comportament
alimentar anormal în anorexia nervoasă sau în bulimia
nervoasă.
Situații anxiogene în FS
Antony & Swinson, 2000

Situații sociale:
întâlnire amoroasă sau o întâlnire cu cineva,
cunoașterea unei persoane noi,
participarea la o petrecere,
invitarea unui prieten la masă,
începerea unei conversații,
vorbitul la telefon cu o persoană familiară/ nefamiliară,
exprimarea propriei păreri în fața celorlalți,
interviul pentru ocuparea unui loc de muncă,
manifestarea asertivității,
returnarea unui lucru împrumutat,
menținerea contactului vizual,
exprimarea insatisfacției în legătură cu mâncarea/ serviciile
la un restaurant,
 conversația cu o figură autoritară












Situații anxiogene 2

Situații de performanță (funcționare):












să țină un discurs,
să vorbească la întâlniri,
să facă sport în fața unei audiențe,
participarea la o nuntă,
să cânte în fața celorlalți,
să mănânce, să bea în fața celorlalți,
să folosească băile publice,
să scrie în fața celorlalți,
să facă o greșeală în public (să nu pronunțe bine un cuvânt),
să se prezinte celorlalți,
să meargă la cumpărături într-un loc aglomerat,
să treacă printr-un sau prin fața unui grup de oameni
(biserică, teatru).
Două subtipuri ale AS
DSM – IV – TR (APA, 2000)

Anxietatea socială generalizată –
 individul manifestă frică atât de situațiile ce
implică - performanță cât și
- interacțiuni sociale.
 nu se specifică numărul acestor situații.
 cei care caută ajutorul psihoterapeutic.
 severitatea simptomelor este mai ridicată,
asociată
cu
depresie,
cu
un
intens
comportament de evitare, cu o deteriorare
intensă a funcționării, debut precoce, cronicitate
și comorbiditate Axa I și Axa II.
Subtipuri 2

Anxietatea socială specifică –
 nu este clar definită.
 poate include una sau mai multe situații de
performanță (vorbit în public) dar nu frică de
interacțiune socială.
 cazuri mai frecvente în comunitate.
Dx diferențial






Dificil de dx dacă sunt prez. Atacuri de panică și Evitare
socială: Tulburarea de panică cu/fără AgoraF.
Anxietatea de separare
Anxietatea generalizată sau fobia specifică
Tulb. de dezvoltare pervasivă și Tulburarea de
personalitate schizoidă - situaţiile sociale sunt evitate din
cauza lipsei de interes în relaţionarea cu alţi indivizi.
TP evitantă - variantă mai severă de fobie socială
generalizată
AS si evitarea sit. Soc.
 elemente asociate ale multor alte tulburări mentale (tulb.
depresivă majoră, tulburarea distimică, schizofrenia, tulburarea
dismorfică corporală)
 pot apărea în leg cu o condiție medicală generală sau cu o
tulburare mentală cu simptome potenţial jenante

Anxietatea de funcţionare, frica de scenă (tracul) și
timiditatea în situaţiile sociale
Conceptualizare – Modelul cognitiv
Beck (2005), Clark & Beck (2010): 3 FAZE
I. Faza anticipatorie
 declanșată de o varietate de indici contextuali/


-
-
informaționali: a fi anunțat de o viitoare sarcină
socială
variază de la câteva min - zile/ săptămâni
Anxietatea anticipatorie intensă atrage după sine:
o rată /> a comportamentelor de evitare și
un nivel /> de anxietate resimțit în situația socială
respectivă atunci când ea nu poate fi evitată.

Bazele cognitive ale AS anticipatorii
 implică în primul rând efort și procesări

-
cognitive cu privire la abordarea evenimentului
social.
Schemele dezadaptative pre-existente vor fi
activate, ele includ cogniții cu privire la:
inadecvarea socială;
distresul generat de starea de anxietate;
evaluările negative din partea celorlalți;
incapacitatea de a a atinge standardele
sociale așteptate.



Schemele funcționează ca un filtru, determinând individul
să se focalizeze pe aspectele amenințătoare ale
situației, în detrimentul indicilor cu privire la faptul că este
acceptat de ceilalți/ că poate avea o experiență socială
pozitivă.
Amintirile legate de evenimente sociale trecute, în
special similare cu evenimentul viitor sunt biasate de
reactualizarea acelor experiențe în care anxietatea
socială a fost puternică, la fel ca și jena, rușinea. Ele
vor conduce la expectanțe exagerate cu privire la
existența amenințării și a vulnerabilității personale în
situația socială anticipată.
Aceste scheme vor iniția îngrijorarea, ruminarea
anxioasă
se
va
intensifica,
maximizându-se
probabilitatea expectată și severitatea caracterului
negativ al răspunsului în situația socială respectivă.
II. Faza de expunere situațională
 situațiile sociale inevitabile sunt experiențiate cu

-
un nivel /> de detresă.
sunt activate schemele disfuncționale ale
amenințării și vulnerabilității:
schema neajutorării și lipsei de speranță, a sinelui
slab și inferior din punct de vedere social;
scheme cu privire la ceilalți;
scheme cu privire la dezaprobare;
scheme cu privire la standardele sociale și de
performanță;
scheme cu privire la anxietate și efectele sale.

Activarea schemelor disfuncționale ale
amenințării și vulnerabilității conduce la
- bias atențional (căutarea amenințării în
exterior și focalizarea pe manifestările
interne ale anxietății),
- comportament disfuncțional,
- evaluare negativă secundară a stării sale
emoționale și a performanței,
- folosirea ineficientă a comportamentelor de
asigurare.
Predicțiile negative

Încearcă să prezică standarde pe care ceilalţi le
au viz-a-viz de situaţie.
 Caracteristicile audienţei (importanţă, atractivitate) şi
caracteristici ale situaţiei (formală, informală)
influenţează proiectarea acestor standarde asupra
audienţei.

Încearcă să judece dacă reprezentarea mentală
pe care o are despre sine în situaţii sociale se
potriveşte cu standardele prezise ale audienţei.
 Vor concluziona că nu sunt foarte potriviţi şi că
evenimentul va rezulta în eşec şi excludere socială.

Predicţiile negative rezultă în simptome
cognitive, comportamentale şi fiziologice ale
anxietății
care
contribuie
la
întărirea
reprezentării negative.

Distribuţia atenţiei între
- ameninţări sociale externe,
- reprezentări mentale distorsionate ale sinelui şi
- cerinţele sarcinii sociale
poate duce la o performanţă slabă - paradigma sarcinilor
multiple.
 Cu cât sarcina socială este mai complexă, cu atât
probabilitatea erorilor este mai mare.

În situația socială, persoana anxioasă are un număr
ridicat de gânduri și imagini amenințătoare, o evaluare
și re-evaluare conștientă, intenționată a stimulilor
interni și externi va întări inferențele cu privire la
amenințare.
 Cu cât crede că este evaluat negativ de ceilalți, cu atât își
crește anxietatea și cu atât performanța sa socială va fi mai
slabă.
III. Faza de procesare post-eveniment
 rol important în menținerea anxietății sociale
– persoanele anxioase realizează o analiză
post eveniment a performanței și rezultatelor
sale sociale.
 reamintirea și evaluarea - biasată de
informația
congruentă
cu
schemele
amenințării și vulnerabilității personale =>
vor spune că acestea au fost mai negative
decât au fost în realitate.
Factori de risc în AS
Distali
Proximali
• au loc la începutul
lanțului de
evenimente care
culminează cu
manifestarea
simptomelor AS
• evenimente din
familie, din contextul
relațiilor cu egalii
• relație apropiată cu
debutul simptomelor
• biasări în
procesarea
informațională:
distorsiuni de
atenție,
memorie și
interpretare
Factori de risc timpurii pentru vulnerabilitatea
cognitivă în AS
 factorii legați de mediul din familie și
parenting:
 Atașamentul insecurizant
 Inhibiția comportamentală față de necunoscut
 Alți factori de familie:
○ - accent pe a face o impresie bună
○ - comportamentele părinților în arena socială, atât
în relație cu egalii, cât și în ce privește abilitățile
de a-și ajuta copiii să facă față situațiilor sociale
Factorii ce țin de relațiile cu covârstnicii
- Relație reciprocă, copiii anxioși social
tind să experimenteze mai multe relații
negative cu covârstnicii în comparație cu
cei nonanxioși – neglijarea, iar aceaste
experiențe conduc la exacerbarea și
menținerea AS.

 Respingerea repetată de către covârstnici
 Interacțiuni negative
 Șicanări frecvente

Alte evenimente de viață
 Conflictele maritale:
- despărțirea/ divorțul parental timpuriu,
- absența unei relații apropiate cu un adult în



copilărie,
o separare de durată de unul dintre părinți în
copilărie.
Viol/molestarea de către o rudă, abuzul fizic și
sexual
Agresivitatea verbală a părinților
Prezența psihopatologiei la părinți
Factorii cognitivi asociați cu AS
Zeci de studii
BIASĂRI ATENŢIONALE

Indivizii afectaţi „prezintă o senzitivitate şi o
preocupare faţă de stimulii din mediu care prezintă
interes” (Williams, Mathews & MacLeod, 1996).
Vigilent la ameninţare – individ adaptat
 Hipervigilent indiferent de situaţie (caută
catastrofe sociale) – individ cu tulburare de
anxietate socială


Biasările atenţionale – rezultat al tulb/ rol cauzal
sau mediator în dezvoltarea şi menţinerea
tulburării ?
Biasări atenţionale - Metodologie:

1. Experimentul STROOP – varianta originală
(1935)

Sarcina iniţială presupunea numirea culorii
cernelei cu care a fost scris un cuvânt –
stimulul (ex. “roşu“ scris cu roşu sau “roşu“
scris cu albastru); se măsura viteza şi
acurateţea răspunsurilor
Experimentul STROOP – varianta modificată
(Mathews & MacLeod, 1985)

Într-un studiu cu o mare influenţă, de data aceasta
stimulii erau reprezentaţi nu de denumirile culorilor ci
de cuvinte cu semnificaţie ameninţătoare.
=>Indivizii anxioşi aveau o viteză de reacţie < decât cei
neanxioşi, în special în cazul stimulilor ameninţători.

Studii pe subiecţi cu AS – stimulii ameninţători de
natură socială sau evaluativă (ex. „plictisitor”, „prostuţ”,
„inferior” - Mattia, Heimberg & Hope , 1993).

Concluzii: efectul emoţional STROOP – indivizii vor
avea un timp de reacţie ridicat pentru a denumi
culoarea unui stimul ameninţător pentru ei, datorită
faptului că acel stimul are un conţinut care deviază
atenţia de la culoarea în care cuvântul este tipărit.
FEREASTRĂ INFERIOR
PENIBIL
RAFT
COVOR
RIDICOL
PERDEA
REFUZAT
RADIO
LAMPĂ
BALCON
CREION
EŞEC
PROST
PICTURĂ
RESPINS
MAŞINĂ
MASĂ
PLICTISITOR HOL
RUŞINOS
STÂNGACI
TELEVIZOR
SCAUN
Paradigma vizuală Dot-Probe (MacLeod,
Mathews & Tata, 1986)

Participanţilor li se prezintă pe ecranul unui
calculator nişte perechi de cuvinte, care sunt
aşezate unele sub celelalte. Cuvintele apar pentru
aprox 500 ms, iar apoi dispar. Apoi apare un punct,
în locul unui cuvânt prezentat anterior, iar
participantul trebuie să răspundă cât de repede
posibil în momentul când punctul a apărut pe ecran.

Concluzii: dacă atenţia subiectului este focalizată
asupra unui cuvânt din capul listei şi punctul apare
în același lor, acest lucru va facilita răspunsul
subiectului. Iar în caz contrar, când punctul apare în
poziția opusă acest lucru va încetini răspunsul
subiectului.
Studii - efectul Stroop în AS

Hope, Rapee, Heimberg & Dombeck (1990)

Indivizii cu tulburarea de AS au atenţia selectivă
direcţionată spre ameninţări sociale
S-a folosit un experiment Stroop modificat, în care
existau stimuli neutri, stimuli cu semnificaţii
ameninţătoare din punct de vedere social (ex. „prost”,
„ruşinos”, „plictisitor”) şi stimuli cu semnificaţii
ameninţătoare din punct de vedere fizic (ex. „fatal”,
„boală”, „doctor”).
=> Indivizii cu AS prezintă latența răspunsului mai
mare (viteza mai mică de răspuns) în ceea ce priveşte
stimulii ameninţători social. Răspunsurile primite în
cazul stimulilor neutri sau ameninţători din punct de
vedere fizic nu prezintă diferenţe semnificative.
Pacienții cu T de panică aveau timpi de latență >
pentru stimulii ameninători fizic.


Lundh & Öst, 1996b; Mattia et al. 1993

Susţin ipoteza atenţiei selective
=> Pacienţii cu AS prezintă o latenţă a
răspunsului mult mai ridicată faţă de grupul
de control la orice fel de stimuli
(ameninţători social, ameninţători fizic,
neutri), dar răspundeau mult mai încet la
stimulii ameninţători social.

Maidenberg, Chen, Craske, Bohn & Bystritsky (1996)

Atenţia selectivă este îndreptată spre stimuli ameninţători în general sau
atenţia este îndreptată spre cuvinte cu o valoare negativă în general?

Participanți: pacienţi cu AS, cu atac de panică şi indivizi din populaţia
nonclinică.
Pacienţilor li s-a dat o sarcină Stroop modificată cu stimuli din 7 categorii:
social - ameninţători („inferior”), pozitivi social („respectat”), panică –
ameninţători, („suspin”), panică – pozitivi („sănătos”), general –
ameninţători („cancer”), general – pozitivi („fericit”) şi neutri („identic”).


=> Latenţele răspunsurilor indivizilor cu AS la diverşi stimuli ameninţători
(social, panică, general) nu prezintă diferenţe semnificative; apar diferenţe
doar în cazul în care se compară latenţele răspunsurilor indivizilor la
stimuli neutri şi stimuli ameninţători social. Pe de altă parte, pacienţii cu
atac de panică prezintă latenţe mari la orice stimuli ameninţători.

Concluzii: indivizii cu AS prezintă o reţea de focalizare pe frică mai
specifică decât indivizii cu atac de panică (Maidenberg et al, 1996).

DiPino & Riskind (2000)

primul studiu care examinează ruşinea şi potenţiala relaţie cu
AS

Au încercat să determine natura specifică a stimulilor
ameninţători social mai relevanţi pentru indivizii timizi şi cei cu
AS
Participanți: indivizi cu AS, indivizi care au fost etichetaţi timizi,
dar nu îndeplinesc criteriile pentru AS şi participanţi din
populaţia nonclinică.
Sarcină Stroop modificată care include stimuli neutri şi stimuli
din 4 categorii (cuvinte relaţionate cu „ruşine”, „vină”, „evaluare”,
„timiditate”).



=> Nu au existat diferenţe semnificative între grupuri în ceea ce
priveşte categoriile „timiditate”, „evaluare” sau „vină”; totuşi,
participanţii cu AS şi cei timizi au prezentat mai multe
interferenţe la cuvintele din categoria „ruşine” („ruşinat”, „expus”,
„stânjeni”, „umili”) faţă de participanţii din populaţia nonclinică.

Mattia et al. 1993

Pacienţii cu AS care au răspuns la o varietate de
tratamente au demonstrat o reducere semnificativă
în ceea ce priveşte latenţa răspunsurilor la stimulii
social ameninţători faţă de pacienţii cu AS care nu
au răspuns bine la tratament.

Lundh & Öst, 2001

Pacienţii care nu au răspuns la CBT au continuat să
prezinte interferenţe Stroop, spre deosebire de
pacienţii care au răspuns bine la CBT şi au arătat o
reducere semnificativă în biasările antenţionale în
ceea ce priveşte stimulii social ameninţători.
Studii – paradigma Dot – Probe AS
Un singur studiu a folosit varianta clasică a
testului, ulterior celelate studii au folosit o
variantă creativă a testului, pentru a studia
biasările atenţionale faţă de diferite expresii
faciale.
 Indivizii cu AS sunt sensibili la feedbackul pe
care îl primesc de la ceilalţi şi expresiile
faciale sunt o modalitate de a comunica acel
feedback.


Asmundson & Stein (1994) – au folosit varianta clasică a testului

2 loturi: pacienţi cu AS şi grup de control cu participanţi
nonanxioşi.
Li s-au prezentat perechi de cuvinte care erau fie ambele
neutre, sau neutru + fizic ameninţător, sau neutru + social
ameninţător. Pe lângă faptul că vizualizau perechile de cuvinte,
participanţii trebuiau să citească cu voce tare cuvântul din capul
listei şi apoi să apese repede bara de spaţiu când apărea
punctul în dreptul unui cuvânt.


=> consistente cu ipoteza atenției selective. Pacienţii cu AS au
răspuns mai rapid la prezentarea punctului când cuvintele social
ameninţătoare se aflau în partea de sus a paginii. Pe de altă
parte, pacienţii nu au prezentat diferenţe semnificative în ceea
ce priveşte stimulii fizic ameninţători sau neutri care apăreau în
partea de sus a paginii. Indivizii nonanxioşi nu au prezentat
diferenţe la nici un fel de stimul.

Bradley et al (1997)
A explorat biasările atenţionale pentru expresii
faciale folosind o sarcină Dot – Probe
modificată
 Participanţi - populaţie nonclinică împărţită în
două grupuri în ceea ce priveşte AS: scor /> şi
scor \> la Scala FNE (Fear of Negative
Evaluation Scale, Waton & Friend, 1969),.


=> Nu s-au găsit dovezi care susţin ideea unei
relaţii între AS şi biasările atenţionale în cazul
prezentării unor feţe furioase.

Yuen (1994)

Participanţilor li s-a spus că vor trebui să ţină
un discurs după ce vor realiza sarcina DotProbe. În acest studiu, participanţilor li s-au
prezentat doar feţe neutre sau feţe negative.

=> Participanţii cu scoruri /> la scala FNE au
răspuns mai încet la probele care erau
prezentate după feţele negative, în comparaţie
cu probele care erau prezentate după feţele
neutre. Această biasare nu a apărut în cazul
participanţilor cu scor \> la FNE.

Mansell, Clark, Ehlers & Chen (1999)

Au inclus în studiu prezentarea de feţe fericite

=> Participanţii cu scor /> de AS au reacţionat mai încet la
probele prezentate după ce au văzut feţe negative faţă de
probele prezentate după ce au văzut feţe neutre, dar doar în
contextul în care ştiau că urmează să ţină un discurs. Tot în
acest context, participanţii cu scor ridicat de anxietate au
reacţionat, de asemenea, mai încet la probele care au fost
prezentate după ce au văzut feţe fericite decât după cele
neutre.

Concluzii: persoanele cu AS își deviază atenţia de la
expresiile cu valență emoțională, care le-ar putea aminti că
sunt evaluate (se presupune că iniţial atenţia a fost
direcţionată spre faţă, s-a indentificat expresia facială şi
ulterior atenţia a fost redirecţionată când s-a constatat că
expresia este de natură emoţională). De asemenea, pot
interpreta greșit și expresiile pozitive.

Wallace & Alden (1997)

=> Succesul social poate duce la stări emoţionale
negative la indivizii cu AS, pentru că aceştia
percep că ceilalţi vor aştepta şi mai mult de la ei
datorită succesului obţinut, crescând probabilitatea
ca ei să nu fie în stare să se ridice la expectanţele
celorlalţi.

Mogg, Mathews & Weinman (1987)

Patternul vigilenţă – evitare a procesării cognitive
Indivizii care sunt anxioşi sunt vigilenţi la
ameninţările din mediu şi sunt motivaţi să evite
ameninţarea, să îi reducă impactul sau să se
reacţioneze ca şi cum nu ar exista deloc.

Studii care utilizează metodologii alternative pentru a
explora biasările atenţionale în AS

Gilboa-Schechtman, Foa & Amir (1999)
Au folosit paradigma „o faţă într-o mulţime” pentru a studia biasările
atenţionale asupra feţelor
 Participanţii cu AS şi celor din populaţia nonclinică li s-au prezentat matrice
de feţe. În anumite probe, toate feţele din mulţime prezentau aceeaşi
expresie (neutre, fericite, furioase) şi în alte probe, o faţă din mulţime
prezenta o altă expresie decât celelalte. Participanţii trebuiau să identifice
dacă există vreo faţă discrepantă în mulţimea respectivă pentru fiecare
matrice prezentată.


=> Toţi participanţii au găsit mai repede faţa nervoasă decât faţa fericită în
mulţimea de feţe neutre. În cazul indivizilor cu AS discrepanţa dintre
răspunsuri a fost mult mai mare. Participanţii cu AS au obţinut scoruri şi mai
ridicate în momentul când au fost expuşi unor mulţimi de feţe furioase sau
fericite şi nu neutre.

Concluzii: este posibil ca persoanele cu AS să fie sensibile la reacţiile
emoţionale ale celorlalţi de orice fel şi este posibil ca aceştia să vadă chiar
şi feţele pozitive într-o manieră negativă (un zâmbet poate însemna, de
fapt, că cineva râde de tine).

Veljaca & Rapee (1998)

Participanţii au trebuit să ţină un discurs în
faţa unei audienţe care a fost antrenată în a
oferi feedback în mod egal prin
comportamente pozitive (ex. a se apleca în
faţă), negative (ex. căscat) şi din care multe
includeau o formă de feedback facial.

=> Participanţii cu scor \> la AS au detectat
mai multe comportamente de feedback
pozitiv decât negativ, participanţii cu scor />
au arătat exact opusul.

Amir, Foa & Coles (1998b)

Au folosit paradigma omograf
Participanţilor li se prezintă o propoziţie, care este apoi urmată de un
cuvânt. Aceştia trebuie să decidă dacă cuvântul este relaţionat cu
propoziţia dinainte. Cuvântul care urma fiecare propoziţie era prezentat
după o perioadă scurtă de timp sau după o perioadă lungă de timp, pentru
a studia secvenţa vigilenţă – evitare a lui Mogg et al (1987).
 Au fost folosite 2 tipuri de propoziţii. Jumătate din propoziţii se terminau
într-un cuvânt nonomograf şi cuvântul care urma era ameninţător social
(ex. She cut off the strings. ABANDON). Cealaltă jumătate de propoziţii se
termina în omograf şi cuvântul de la sfârşit insinua sensul ameninţător
social omografului, dar nu era relaţionat cu conţinutul propoziţiei (ex. She
wrote down the mean. UNFRIENDLY).


=> La prop. care se terminau cu omografe relevante social, când cuvintele
care urmau propoziţiile erau prezentate la scurt timp, indivizii cu AS
prezentau mai multe interferenţe faţă de cazurile în care erau prezentate la
o perioadă lungă de timp, spre deosebire de populaţia nonclinică unde nu
apărea acest efect.

Concluzii: este posibil ca indicii din mediu (cum ar fi cuvintele-omograf
relevante social) să activeze imediat informaţia relevantă din punct de
vedere ameninţător la persoanele anxioase. Dat fiind faptul că informația
este aversivă, pot fi motivați să-și distragă imediat atenția de la ea.
Concluzii generale

Persoanele cu AS au o tendinţă naturală să se
îndrepte spre ameninţările din mediu. Odată ce
au observat ameninţarea (sau ce presupun că
este ameninţare) pot să fie motivaţi să îşi
devieze atenţia de la ameninţarea respectivă.
Această tendinţă de a devia atenţia de la
informaţiile relevante din punct de vedere
social, poate fi importantă în înţelegerea
etiologiei şi menţinerii tulburării de anxietate
socială.
BIASĂRI ALE MEMORIEI

Conform
Schacter
(1986),
memoria
explicită este acea formă de memorie care
este folosită în momentul când cineva
doreşte să înveţe un material nou şi face un
efort pentru a-şi aminti acel material nou.

Memoria implicită este învăţarea care se
realizează natural pe parcursul fiecărei zile
din viaţă, performanța individului indicând
faptul că s-a realizat învățarea.

Rapee, McCallum,
Rodney (1994)
Melville,
Ravenscroft
&
Au întreprins 4 studii în care au explorat biasările
memoriei implicite şi explicite.
Studiile au presupus:
 sarcini de laborator standard (reamintirea şi
recunoaşterea unor cuvinte ameninţătoare social
în comparaţie cu cuvinte ameninţătoare fizic,
cuvinte pozitive sau cuvinte neutre)
 sarcini cu relevanţă pentru situaţiile care sunt
dificile pentru persoanele cu AS (reamintirea fb
după un discurs)


=> Niciun studiu nu a demonstrat vreo biasare a
memoriei.

Lundh & Öst, 1997

Nu au găsit dovezi în ceea ce priveşte biasările memoriei
implicite şi explicite la persoanele cu AS

Wenzel & Holt (2002)

Pacienţilor cu AS şi participanţilor din populaţia nonclincă li
s-au prezentat nişte pasaje de proză; unele pasaje erau
relevante pentru evaluarea ameninţării şi altele cu un
conţinut neutru. Participanţii trebuiau apoi să reproducă
textul imediat după ce citeau fiecare pasaj.

=> Pacienţii şi-au amintit mai puţine informaţii din pasaj faţă
de grupul de control.

Concluzii: conform paradigmei vigilenţă–evitare, pacienţii au
evitat conţinutul care prezenta o ameninţare pentru ei.

Amir, Foa & Coles (2000)

Au folosit paradigma judecăţii sunetului alb (white-noise
judgement paradigm - Jacoby, Allan, Collins & Larwill, 1988)
Participanţii trebuiau să asculte şi apoi să repete propoziţii
neutre şi propoziţii social ameninţătoare. În faza de test, li se
prezentau propoziţii care le-au auzit deja („old”) şi propoziţii
noi („new”), toate fiind mascate de sunet alb la volume
diferite. Apoi participanţii urmau să coteze nivelul sunetului
care masca fiecare propoziţie. Cotările unui volum scăzut al
sunetului pentru propoziţiile vechi faţă de cele noi, au fost
considerate ca indicator al memoriei implicite, iar dacă acest
pattern ar fi apărut specific pt. propozițiile amenințătoare
social – la pers. cu AS, ar fi fost demo. un bias al MI.


=> În cazul indivizilor cu AS, cotările pentru propoziţiile
amenințătoare vechi erau mai scăzute faţă de cele noi, spre
deosebire de populaţia clinică unde nu au apărut diferenţe,
sprijinind biasul memoriei implicite.

Lundh & Öst, 1996a

Studiul a fost realizat pe pacienţi cu AS şi indivizi din
populaţia nonclinică. Li s-au prezentat o serie de feţe
şi trebuiau să coteze ca şi „critică” sau „care
acceptă”. Ulterior li s-au prezentat un set mai mare de
feţe (jumătate din care le-au cotat înainte şi jumătate
care nu le-au văzut niciodată) şi trebuiau să indice
dacă recunosc fiecare faţă.

=> Participanţii cu AS şi cei din grupul de ctrl nu au
judecat diferit feţele ca şi critic sau care acceptă, dar
participanţii cu AS au recunoscut mult mai bine feţele
care au fost cotate ca şi critice. În contrast cu aceste
rezultate, indivizii din grupul de control au arătat o
tendinţă spre recunoaşterea feţelor care au fost
cotate ca şi care acceptă.

Foa, Gilboa-Schechtman, Amir & Freshman (2000,
Exp. 1)

Participanţilor cu AS li s-au prezentat imagini cu o
serie de oameni şi trebuiau să înveţe numele fiecărei
persoane. Ulterior au trebuit să specifice expresia
facială (fericit, furios sau neutru) expusă de fiecare
persoană – sarcină de encodare. Apoi participanţii
trebuiau să reproducă numele persoanelor pe care
tocmai le-au văzut (sarcina de revocare) şi să indice
expresia facială a fiecărei persoane.

=> Persoanele cu AS au avut performanţe mai bune la
sarcina de revocare faţă de grupul de control, adică şiau amintit mai bine numele persoanelor pe care
tocmai le-au văzut şi performanţe mai bune la
revocarea expresiilor faciale.
Sprijină ideea că pers. AS detectează expresiile faciale
înainte de-și distrage atenția.


Foa et al (2000, Exp. 2)

Participanţilor li s-au prezentat feţe cu expresii
neutre, fericite, furioase sau respingătoare. Mai
târziu aceste feţe au fost intercalate cu feţe pe
care participanţii nu le-au mai văzut, şi trebuiau
să indice dacă feţele erau „noi” sau „vechi”.

=> Indivizii cu AS au avut performanţe mai
bune la recunoaşterea feţelor vechi faţă de
grupul de control şi performanţe mai bune la
recunoaşterea expresiilor faciale negative vechi
(furie şi dispreţ) faţă de recunoaşterea
expresiilor faciale non-negative.

Mansell et al (1999)

După ce au finalizat sarcina Dot-Probe, li s-a
prezentat un număr de feţe (dintre care jumătate
au fost folosite în sarcina Dot-Probe) şi trebuiau
să indice care feţe le-au mai văzut înainte.

=> Participanţii cu AS \> nu au arătat o biasare în
ceea ce priveşte recunoaşterea. Cei cu AS /> au
arătat o biasare, care diferă în funcţie de condiţia
de ameninţare care le era atribuită. Participanţii
care se aflau într-o condiţie de ameninţare ridicată
erau mai degrabă să recunoască feţele
emoţionale (pozitive sau negative) comparate cu
feţele neutre, faţă de cei care nu se aflau într-o
condiţie de ameninţare recunoşteau mai degrabă
feţele neutre.

Pérez-López & Woody (2001)

Participanţilor li s-a spus că urmează să ţină un discurs şi
apoi li s-au prezentat poze cu indivizii care ar putea să fie
în audienţă. În poze, indivizii expuneau expresii faciale
ameninţătoare sau liniştitoare. După sarcina de encodare,
participanţii îşi pregăteau pentru 3 minute discursul şi apoi
li se prezentau 2 poze aşezate una lângă alta al fiecărui
individ pe care l-au văzut înainte. Într-o poză, persoana
expunea o expresie facială ameninţătoare şi în altă poză
expunea o expresie facială liniştitoare; participanţii
trebuiau apoi să selecteze care faţă au văzut în faza de
encodare.

=> Pacienţii cu AS au fost mai puţin abili faţă de cei
nonclinici în a recunoaşte feţele văzute anterior. Posibil ca
pacienţii să fi fost focalizaţi pe discursul pe care urmau săl ţină, fiind mai puțin capabili de encodarea info. din poze.

Hope, Heimberg & Klein (1990)

Studiul a fost realizat pe două grupuri: studente
cu un nivel /> şi un nivel \> de AS. Studentele
trebuiau să interacţioneze cu partener de gen
masculin. Apoi trebuaiu să îşi amintească
aspecte din interacţiune. Studentele cu un nivel
/> de AS şi-au amintit mai puţine informaţii (ex.
interese, aparanţe, trecut) legate de partener şi
erau mai înclinate să facă erori în revocare
decât studentele cu un nivel \> de AS.

Hope, Siegler, Penn & Meier (1998)

Un studiu asemănător celui dinainte, a arătat de
asemenea că femeile cu AS au făcut mai multe
erori în a evoca aspecte din interacţiunea cu
partenerul de gen masculin.

Coles, Turk, Heimberg & Fresco (2001)

Cu cât gradul de anxietate asociată cu amintirile
situațiilor/ performanțelor sociale creşte, persoanele
cu AS sunt înclinate mai mult să ia o perspectivă a
observatorului (văzându-se pe sine după cum îşi
imaginează că ceilalţi o văd), faţă de grupul de
control care are tendinţa să ia o perspectivă a
trăitorului. În plus, cu cât anxietatea asociată cu
amintirile sociale creşte, persoanele cu AS şi-au
cotat comportamentul din timpul situațiilor mult mai
negativ.

Concluzii: datorită faptului ca persoanele cu AS sunt
focalizaţe pe ele, pierd informaţii importante (chiar şi
indici pozitivi care le-ar putea ajuta să infirme
gândurile negative) şi astfel judecă rezultatul
situaţiilor sociale după cum s-au simţit, decât după
cum s-a întamplat de fapt.
Concluzii generale
Rezultatele ce susțin biasările de memorie
sunt mixte, unele studii susțin ideea, altele nu
aduc argumente suficiente, iar un studiu arată
că există tulburări de memorie (impairments)
 Inconsecvența se poate datora metodologiilor
utilizate
 Se poate ca memoria pentru stimulii
amenințători social să fie uneori îmbunătățită,
alteori deteriorată
 Rezultatele mai puternice indică existența
biasului în memoria fețelor emoționale.

BIASĂRI CE AFECTEAZĂ JUDECATA

Ajută la înțelegerea motivației pentru evitare

Factor important în menţinerea tulburării de AS: persoanele
cu această tulburare evită situaţiile sociale, de multe ori
fără să-şi dea posibilitatea să înveţe că aceste situaţii nu
sunt aşa de ameninţătoare precum le percep ei.

Studii - Judecăţi depre sine în situaţii sociale

Numeroase studii au demonstrat că indivizii anxioşi social
sunt cei mai aspri critici faţă de propria persoană.
Au expectanțe negative privind situațiile sociale, se percep
ca având puțin control a/a rezultatelor din viața lor,
crescând probabilitatea evitării


Stopa & Clark (1993)

Participanţii au realizat o sarcină „hai să ne
cunoaştem” cu un partener experimentat. Apoi
au
fost
rugaţi
să-şi
coteze
propriul
comportament social. Ulterior, interacţiunile lor
au fost cotate de de nişte observatori obiectivi.

=> Participanţii cu AS au obţinut scoruri mult mai
/> la dimensiunile negative ale comp. social (ex.
„tremurat”, „înroşit”) şi mult mai \> la
dimensiunile pozitive (ex. „adresând întrebări
interesante”, „apărând competent social”), atât
în urma evaluărilor proprii cât şi a evaluărilor
realizate de observatori.

Alden & Wallace (1995)

Au folosit, de asemenea, o sarcină „hai să ne
cunoaştem” în care participanţii interacţionau
cu un partener care a fost instruit să se
comporte pozitiv sau negativ cu participantul.
După interacţiune, participanţii au trebuit să
coteze propriul lor comportament şi au fost
cotaţi şi de partener.

=> Persoanele cu AS şi-au cotat propriul
comportament atât în interacţiunile pozitive cât
şi în cele negative ca fiind mult mai puţin
interesant şi mai puţin plăcut.

Rapee & Lim (1992)

Participanţii au trebuit să ţină un discurs în prezenţa altor
participanţi la studiu. Indivizii şi-au cotat propria performanţă şi
au fost evaluaţi şi de ceilalti participanţi. În timp ce toţi
participanţii (indiferent de diagnostic) au fost mai critici cu ei
înşişi decât ceilalţi au fost cu ei, acest lucru a fost în mod
deosebit adevărat pentru cei cu AS.

Roth, Antony & Sinson (2001)

Indivizii din grupul control presupun că simptome asoc cu anx.
cum ar fi, tremur, înroşire, transpiraţie, vor fi interpretate de
ceilalţi ca şi un indicator al stării fizice normale, ca şi cum le-ar fi
frig sau cald. În contrast cu aceştia, indivizii cu AS presupun că
ceilalţi le vor interpreta simptomele ca şi un indicator al unei
probleme intense de anxietate sau o tulburare psihiatrică.
Concluzii: având astfel de aşteptări legate de situaţiile sociale,
acest lucru va contribui cu siguranţă la tendinţa persoanelor cu
AS să selecteze reacţiile negative ale celorlalţi.

Studii - Judecăţi depre lumea socială

Lucock & Salkovskis (1988)

Eu explorat ideea că persoanele cu AS tind să se aştepte la
consecinţe negative în situaţii sociale.
Au comparat pacienţi cu AS cu un grup de control, în ceea
ce priveşte probabilitatea apariţiei de evenimente
negative sociale sau nonsociale.



=> Pacienţii cu AS consideră că au o probabilitate mai mare
de a trăi un eveniment social negativ. Pe de altă parte,
grupurile nu au prezentat diferenţe în ceea ce priveşte
probabilitatea apariţiei unui eveniment negativ nonsocial.
În urma TCC, pacienţii cu AS au demonstrat o îmbunătăţire
în ceea ce priveşte biasările ce afectează judecata faţă de
probabilitatea unui eveniment social negativ.

Foa, Franklin, Perry & Herbert (1996)

Participanţii au trebuit să evalueze costul
asociat unui eveniment negativ şi de
asemenea probabilitatea apariţiei acestui
eveniment.

=>
Pacienţii
fără
tratament
atribuiau
probabilitatea mai mare de apariţiei a unui
eveniment social negativ şi evaluau impactul
acelui eveniment ca având costuri ridicate. Nu
au existat diferenţe între grupuri în ceea ce
priveşte evenimentele negative nonsociale.

În urma TCC, costurile şi apariţia evenimentelor
sociale negative s-au diminuat.

Gilboa-Schechtman, Franklin & Foa (2000)

Participanţii trebuiau să evalueze probabilitatea
apariţiei unui eveniment social negativ şi
pozitiv (în plus faţă de studiile anterioare) şi
trebuiau să răspundă la o serie de întrebări
legate de reacţiile faţă de fiecare eveniment.

=> Pacienţii cu AS au estimat o probabilitate
mai mică a apariţiei evenimentelor pozitive
sociale şi o probabilitate mai mare a apariţiei de
evenimente sociale negative. În plus, au
asociat un impact mai mare şi reacţii mult mai
negative faţă de evenimentele sociale atât
negative cât şi pozitive.

Amir et al. (1988a)

La studiu au participat 3 grupuri: pacienţi cu
AS, pacienţi cu TOC și grup de control.
Participanţii trebuiau să considere o serie de
scenarii sociale şi nonsociale. Apoi trebuiau să
considere
probabilitatea
apariţiei
unor
consecinţe negative, neutre sau pozitive pentru
fiecare scenariu.

=> Pacienţii cu AS au tins să selecteze o
interpretate negativă în situaţiile sociale unde
aveau la dispoziţie şi interpretări neutre sau
pozitive. Nu au existat diferenţe între grupuri în
ceea ce priveşte evenimentele nonsociale.

Stopa & Clark (2000)

La studiu au participat pacienţi cu AS şi pacienţi cu
orice altă tulburare de anxietate. Sarcina a fost să
evalueze nişte situaţii ambigue, ca şi studiul
dinainte. În plus, a mai fost adăugată o sarcină, în
care
participanţii
trebuiau
să
considere
semnificaţia unui eveniment care era într-o
oarecare măsură negativ.

=> Pacienţii cu AS tindeau mult mai mult să
interpreteze situaţiile sociale ambigue ca fiind
negative, faţă de pacienţii cu alte tulburări de
anxietate. Iar în ceea ce priveşte situaţiile sociale
negative, tindeau să interpreteze situaţiile sociale
negative în termeni catastrofici.

Heimberg et al. (1989)

La studiu au participat persoane cu AS, pacienţi cu
alte tulburări de anxietate, pacienţi cu depresie şi
grup de control. Acetora li s-a dat o variantă
modificată a chestionarului stilul atribuţional
(„Attributional Styles Questionnaire” - Peterson et al,
1982).

=> Pacienţii cu AS au expus un stil atribuţional mult
mai intern, global şi stabil în ceea ce priveşte
evenimentele negative, asemănător cu stilul
atribuţional al pacienţilor depresivi.

Concluzii: acet stil atribuţional sugerează că
persoanele cu AS atribuie o mare responsabilitate a
propriilor aspecte de neschimbat în ceea ce priveşte
apariţia consecinţelor negative.

Cloitre et al. (1992)

Pacienţii cu AS, pacienţii cu atac de panică şi
grupul de control, au completat o scală locus
de control.

=> Ambele grupuri de pacienţi cu anxietate au
considerat, mai frecvent decât ceilalţi
participanţi,
existenţa
unor
cauze
de
necontrolat, diferenţa constând doar în natura
cauzei. Spre exemplu, la pacienţii cu atac de
panică consecinţele erau atribuite şanseiîntâmplării (ca şi simptomele atacului de
panică, care apar de nicăieri). Pe de altă parte,
la pacienţii cu AS, consecinţele evenimentelor
erau controlate de ceilalţi.
Concluzii generale
Persoanele cu AS evită probabil situaţiile
sociale
datorită
faptului
că
văd
consecinţele negative ca fiind inevitabile,
indiferent de eforturile depuse de aceştia
în situaţia respectivă.
 Datorită evitării, nu învaţă niciodată că
deţin mai mult control decât cred asupra
consecinţelor din viaţa lor.

Necesitatea studiilor longitudinale

Pentru a înţelege mai bine secvenţa
cauzală a evenimentelor care duc o
persoană care experienţiază de-a lungul
vieţii evenimente negative să dezvolte
tulburarea

Schwartz, Snidman, Kagan (1996)

A eplorat legătura dintre inhibiţia comportamentală din
copilărie şi dezvoltarea ulterioară a tulburării de AS
Participanţii (adolescenţi) la studiu au completat o sarcină
Stroop care a inclus cuvinte fizic ameninţătoare, cuvinte social
ameninţătoare, cuvinte pozitive şi cuvinte neutre. Aceştia au
participat cu 11 ani în urmă, în urma căruia au fost incluşi întruna din cele două categorii: inhibaţi sau dezinhibaţi
comportamental.


=> Adolescenţii inhibaţi comportamental au dat răspunsuri
care au inclus o proporţie mai mare de cuvinte cu conţinut
ameninţător, faţă de grupul de adolescenţi neinhibaţi
comportamental. Deşi adolescenţii inhibaţi nu sunt
diagnosticaţi cu vreo tulburare, ei manifestă stilul de răspuns
care îl vom observa la adulţii diagnosticaţi cu tulburări de
anxietate.
CONCLUZII FINALE
Este necesară stabilirea unui model cauzal în ceea ce
priveşte dezvoltarea şi etiologia tulburării de anxietate
socială.

similar documents