Biserica Ortodoxă Română în timpul dictaturii comuniste

Report
Biserica Ortodoxă Română
în timpul dictaturii
comuniste
“În lume necazuri veţi avea; dar
îndrăzniţi! Eu am biruit lumea.”
(Ev. după Ioan 16, 33)
Prezentare realizata de
prof. Anca Ţibulcă
Actul de la 23 august 1944, care a facilitat
drumul spre instaurarea unui regim totalitar
în România, a adus cu sine
profunde schimbări de ordin politic,
social şi economic.
După cum era de prevăzut, au survenit
schimbări şi în viaţa Bisericii Ortodoxe
Române. Practic, după 1948, când regimul
totalitar a fost definitiv instalat în ţară,
Biserica a fost cu totul înlăturată din viaţa
statului, a devenit o instituţie
marginalizată.
Prigoana regimului comunist asupra
credinţei creştin-ortodoxe şi a Bisericii
prezintă
mai
multe
aspecte.
Mai întâi au fost atacate principiile
spirituale şi morale ale credinţei. Apoi a fost
atacată Biserica pe motiv că ar fi aliata
claselor exploatatoare şi ar fi avut un rol
major în menţinerea ignoranţei şi a înapoierii
poporului
A urmat apoi cea mai dură parte a
prigoanei şi anume
• atacarea directă a clerului de mir şi
monahal
• distrugerea multor biserici, mănăstiri
şi schituri
Atacarea Bisericii s-a făcut prin:
• propaganda de partid
• materialismul dialectic – o disciplină
nou introdusă în programa de
învăţământ la licee şi facultăţi
Prigoana Bisericii a îmbrăcat forme
diverse, dar nu a exclus pe nimeni:
patriarh,
mitropoliţi,
episcopi,
preoţi de mir sau călugări,
cântăreţi bisericeşti
credincioşi
Din 1948
• Biserica nu a mai putut continua
activitatea caritativ-filantropică, fiind
desfiinţate toate aşezămintele bisericeşti
de acest gen.
• obiectul Religie a fost scos din programa
de învăţământ; s-a interzis asistenţa
religioasă şi cultul în spitale, azile, cazărmi
şi închisori.
• au fost suprimate revistele bisericeşti şi
desfiinţate facultăţile de teologie din ţară.
Exista un control permanent asupra
slujitorilor Bisericii de către ofiţerii de
securitate care supravegheau atent
instituţiile bisericeşti:
sprotopopiate,
smănăstiri,
sşcoli teologice,
scentre eparhiale, etc.
Biserica a fost privată de bunuri, fiindu-i
confiscate terenuri şi clădiri ce au intrat în
patrimoniul statului.
Îndată după instalarea regimului totalitar,
sute de preoţi ortodocşi au fost
• arestaţi şi anchetaţi,
• întemniţaţi în centrele de reeducare de
la Sighet, Jilava, Aiud, Gherla, Piteşti,
• trimişi să lucreze la canalul Dunăremarea Neagră, sau chiar
• deportaţi în Siberia.
Penitenciarul de la Sighet, considerat "unitate de muncă
specială”, era în realitate un loc de exterminare pentru
elitele ţării şi, în acelaşi timp, un loc sigur, de unde nu se
putea fugi, frontiera Uniunii Sovietice fiind situată la mai
puţin de doi kilometri
La Aiud, loc de întemniţare si exterminare, comuniştii
au îngropat, în cimitirul denumit de localnici «Râpa
Robilor», elita rezistenţei româneşti. Înmormântarea
deţinuţilor se făcea noaptea, pe întuneric, fără să li se
pună cruce la căpătâi.
OSUARUL DE LA AIUD
LOCUL UNDE SE PÃSTREAZÃ CU SFINTENIE OSEMINTELE
RECUPERATE ALE CELOR CE-AU PIERIT IN CRUNTA TEMNIŢÃ A
AIUDULUI ÎN TIMPUL COMUNISMULUI, RÃSFIRATE ÎN GROPI
COMUNE, LA RÂPA ROBILOR
Deţinuţii erau ţinuţi în condiţii insalubre, hrăniţi mizerabil,
opriţi de a se întinde ziua pe paturile din celulele fără
încălzire. Nu aveau voie să privească pe fereastră (cei ce
nu se supuneau erau pedepsiţi sa stea la "neagra" şi "sura",
celule de tip carceră, fără lumină). Într-un târziu, la geamuri
au fost puse obloane, încât se putea vedea numai cerul.
Umilinţa si batjocura făceau parte din programul de
exterminare.
Jilava
Numeroşi preoţi, alături de oameni de
cultură, acuzaţi cel mai adesea fără temei
de apartenenţa la mişcarea legionară, erau
trimişi in lagărele speciale de la
•
•
•
•
Slobozia,
Caracal,
Târgu Jiu
Lugoj.
De cele mai multe ori preoţii erau
închişi pentru acuzaţii total nefondate, fiind
consideraţi periculoşi pentru noua ordine de
stat instaurată în România.
Culpele aduse acestora au fost:
•
•
•
•
•
•
•
•
activitate politică;
pactizare cu ţăranii împotriva colectivizării
spionaj
sabotaj
instigare la revoltă
ajutor dat fugarilor ce erau urmăriţi de Securitate
refuzul de a divulga secretul spovedaniei
opoziţia împotriva demolării satelor şi bisericilor
Această acţiune a început sporadic
din 1945, continuând cu o mare duritate
între anii 1948 – 1952, apoi în anul 1959,
încheindu-se abia în vara anului 1964, când
au fost eliberaţi toţi deţinuţii politici.
Numărul preoţilor ortodocşi întemniţaţi
în timpul regimului comunist a fost de 1725,
iar 130 nu s-au mai întors din închisori.
Dintre cei care au pătimit în acele timpuri
amintim pe:
• profesorii de teologie: pr. Dumitru Stăniloae, pr.
Constantin Galeriu, Ilarion Felea, Nichifor Crainic,
• arhimandriţii: Sofian Boghiu, Benedict Ghiuş,
Bartolomeu Anania, Arsenie Papacioc, Antonie
Plămădeală
• monahii: Iustin Pârvu, Ilarion Argatu, Arsenie Boca,
Mina Dobzeu, Daniil Sandu Tudor
• unii studenţi teologi
• preoţii de mir, din care o bună parte nu s-au mai
întors (unii au făcut peste 15 ani de închisoare):
Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Ilie Lăcătuşu, Dimitrie
Bejan
• intelectuali de prestigiu: Nicolae Steinhardt, Valeriu
Gafencu, Vasile Voiculescu
• Părintele
Dumitru STĂNILOAE
• Părintele
Constantin GALERIU
• Î.P.S. Bartolomeu
ANANIA – mitropolit al
Clujului
• Î.P.S. Antonie
PLĂMĂDEALĂ –
mitropolitul Ardealului
• Părintele
Arsenie PAPACIOC
• Părintele
Sofian BOGHIU
Părintele
Arsenie BOCA
Părintele
Iustin PÂRVU
• monahul
Nicolae de la Rohia
• medicul poet
Vasile Voiculescu
„În închisori, preoţii şi monahii ortodocşi n-au stat
degeaba, ci au învăţat pe oameni acatiste şi alte
rugăciuni, pe care aceştia şi le scriau cu aşchii
rupte din uşi, pe săpun; le ţineau lecţii despre
învăţătura creştină; au săvârşit Sfânta Liturghie,
precum şi botezuri sau cununii. Au continuat să
predice Cuvântul lui Dumnezeu. N-am auzit pe
vreun om din închisoare sau din afară să fi spus
că vreun preot i-ar fi pricinuit vreun necaz. În
schimb am cunoscut numeroşi preoţi închişi pentru
că au găzduit câte un om fugit de acasă din pricina
pericolului de a fi arestat sau pentru că ar fi ajutat
în secret pe vreunul dintre luptătorii din munţi.”
(pr. Dumitru Stăniloae)
În 1959, prin decretul nr. 410, au fost
desfiinţate mai multe mănăstiri şi schituri
• călugării cu vârsta până în 55 de ani şi
călugăriţele sub 50 de ani erau obligaţi să
renunţe la viaţa de mănăstire şi să revină
în lume;
• tot prin acest decret, multe schituri şi
mănăstiri au devenit “obiective turistice”, în
care nu se mai slujea
În timpul regimului comunist, începând din 1959 şi
intensificându-se în deceniul opt al sec. XX,
demolarea bisericilor bucureştene a înregistrat 22 de
victime în rândul lăcaşurilor creştine ortodoxe.
Oamenii le-au numit "bisericile osândite", le-au
apărat, le-au plâns şi nu le-au uitat.
• mănăstirile Cotroceni, Văcăreşti şi
Pantelimon
• bisericile Sf. Spiridon-Vechi, Sfânta Vineri,
Spirea Nouă, Dudeşti, Albă-Postăvari;
Luna decembrie a anului 1986 a fost tristă pentru
bucureşteni. Mănăstirea Văcăreşti, inima care
bătea pentru ortodoxia românească, dispare
pentru totdeauna de pe pământ, rămânând doar in
fotografii şi în amintirile oamenilor.
• Biserica „Sfânta Vineri” a fost rasă de pe faţa
pământului de către regimul Ceauşescu la
20 iunie 1987, chiar într-o zi de vineri.
• Demolarea a început la orele 18.00. Pentru
prima oară în România oamenii au strigat: "Jos
comunismul! Jos Ceauşescu!". S-au operat
arestări, lumea nu ceda. Muncitorii au refuzat să
dărâme biserica şi au fost aduşi puşcăriaşi,
cărora li s-a promis reducerea pedepsei. "La
20.30 puşcăriaşul care s-a agăţat de turlă a
căzut şi am aflat că după câteva săptămâni a
murit în spital. În genunchi, lumea plângea în
hohote, se auzeau blesteme, iar securiştii
arestau... In scurt timp, din vestita biserică nu
mai rămăsese nimic. Doar un covor de lumânări
se aşternuse pe locul străvechii ctitorii, lumânări
care plângeau tragedia neamului romanesc".
demolarea Bisericii “Sfânta Vineri”
demolarea Bisericii Enei
Distrugerea învăţământului religios
• Au fost desfiinţate Facultăţile de Teologie,
rămânând doar două: la Sibiu şi Bucureşti;
• s-a scos Religia ca obiect de studiu din
şcoli;
• S-a interzis preoţilor catehizarea copiilor şi
a tineretului
Toate aceste fapte au avut menirea de a
distruge credinţa poporului român şi fiinţa
Bisericii.
Dar aceasta nu s-a întâmplat, pentru că
Hristos şi-a împlinit promisiunea Sa de a fi
cu noi până la sfârşitul veacurilor

similar documents