Vulnerabilitatea_cognitiva_in_tulburarea_bipolara

Report
TULBURAREA AFECTIVĂ
BIPOLARĂ
Cuprins
• Prezentarea generala a tulburarii:
-
Definiţie
- Clasificare
- Elemente etiopatogenice
- Date epidemiologice
- Simptomatologie
- Diagnostic
- Medicatie
 Terapia cognitiv-comportamentala
Definiţie - Tulburarea afectivă bipolară a fost denumită până în anii ’80 boala maniaco-
depresivă. Este o tulburare psihică severă caracterizată prin schimbări dramatice
de dispoziţie, modificarea anormala a starii psihice, energiei si abilitatii de
functionare a unei persoane. Astfel, apare succesiunea de la tristeţe extremă (
episod depresiv) până la euforie (episod maniacal).
Termenul bipolar se refera chiar la această pendulare de la polul depresiv la polul
maniacal.
- Se spune că prima dată ar fi fost observată de Hipocrate însă cel care a separat-o
de celelalte tulburări a fost Emil Kraepelin,denumind-o psihoza maniacodepresivă PMD
- Desi Kaepelin (1921) a grupat cele mai majore forme de depresie sub denumirea
generală de ‘’boală maniaco-depresivă’’ abia potrivit lucrarii lui Leonhard(1957)
la care pacientii cu ambele episoade atat maniacale cat si depresive pe care el le-a
numit ‘’bipolare’’,au fost diferentiaţi de cei care manifestau numai forme repetate
de depresie.
Pe lista celebritatilor care sufera de tulburare bipolara se numara: Jim Carey,
Francis Ford Coppola, Eminem, Ernest Hemingway, Jimi Hendrix, Adolf Hitler,
Victor Hugo, Abraham Lincoln, Marilyn Monroe, Ozzy Osborne, Axl Rose, Frank
Sinatra, Ben Stiller, Robin Williams, Virginia Wolf.
-Clasificare
•
•
•
•
•
DSM IV a identificat 4 tipuri de tulburări bipolare:
TULBURAREA BIPOLARĂ I ,
TULBURAREA BIPOLARĂ II ,
TULBURAREA CICLOTIMICA (Ciclica)
TULBURAREA BIPOLARA NESPECIFICATĂ
(NOS-not otherwise specified)
• Conform DSM IV, T.bipolara I este caracterizată de
•
•
•
cel putin un episod de manie in trecut şi episoade de
depresie
Incidenta de-a lungul vietii a acestei forme este de
aprox.1.2%(Smith&Weissman,1992)
Suicidul indivizilor cu DB I si BD II apare la un
procent de 10-15%(DSM-IV,APA,1994). iar cazurile
de dizabilitati psiho-sociale asociate sunt similare ca
numar.
DB I este asociata cu un comportament episodic
antisocial,divort,esecul la scoala sau la locul de
munca.( DSM-IV;APA,1994,Hammen )
• DB II diferă de DB I prin faptul ca indivizii manifestă una sau mai multe
episoade de hipomanie in loc de episoade severe de manie,insotite de
prezenta uneia sau mai multor episode depresive majore.
• Tulburarea Ciclotimica(Ciclica) este caracterizata de episoade de
schimbari de dispozitie repetate si intermitente in care individul oscileaza
sau penduleaza” intre perioade de depresie si hipomanie cu sau fara
perioade de normalitate intre ele
• Totusi Kraepelin (1921) considera ca Ciclicitatea este ca o
prelungire(continuum) ce duce la o DB I in plina manifestare si intradevar poate fi privita ca un precursor al DB I.
• In DSM-IV,DB NOS (nespecificata) cuprinde indivizi ce prezinta
caracteristicile bipolar dar nu li se poate aplica criteriul de DB I,DB II sau
DC.
• Aceste cazuri includ episoade repetate de hipomanie insa fara interferenta
simptomelor depresive sau alternarea rapida intre simptome maniace
/hipomaniace si simptome depresive care nu intalnesc criteriul duratei
minime al unui episod de manie,hipomanie sau de depresie.
• Tulburarea bipolară la vârstă tânără are primul episod de tip depresiv
mult mai frecvent, iar primele simptome pot fi prezente în intervalul 13-18
ani. (Akiskal, 1995, Strober, 1993), debutul primului episod psihotic fiind
precedat de un sindrom de tip prodromal „Prodromal Risk Syndrome for
First Psychosis” (Woods, 2009).
Unele studii sugerează riscul crescut pentru cancer la pacienţii cu tulburare bipolară.
(BarChana, 2008)
Rata înaltă de non-răspuns terapeutic sau răspuns parţial determină recăderi frecvente cu
episoade multiple care generează dezechilibre importante la nivelul conectivităţii corticosubcorticale .Consecinţa directă este disfuncţionalitatea cognitivă, absenţa disfuncţiei cognitive
în tulburarea bipolară fiind considerată un veritabil mit. (Vieta, 2002)
• “Eram in ultimul an de liceu cand am avut
primul atac. La inceput totul părea aşa de
usor. Mă agitam ca o nevastuică, plin de
planuri si entuziasm, implicat in sporturi,si
stând treaz noaptea, ieşind in fiecare seară
cu prietenii, citind tot ceea ce parea să se
refere la probleme pentru care nu se gasise
o solutie clară,umplând carnetele de notite
cu poeme si fragmente de piese si făcând
planuri expansive,complet nerealiste in
privinţa viitorului meu. Lumea era plină de
plăcere si promisiuni; mă simţeam minunat,
simteam ca pot sa fac orice, ca nici o
sarcină nu era prea dificilă.”
Simptomatologie - episod maniacal
• Episoadele maniacale sunt caracterizate de
urmatoarele simptome si semne:
- cel putin o saptămâna de tulburare profundă a
afectivitatii, caracterizată de euforie, iritabilitate sau
demonstrivitate
• - trei sau mai multe dintre simptomele:
- grandomanie, nevoie diminuata de somn, vorbit
excesiv, pierdere de idei, distractibilitate, cresterea
activitatii sexuale, profesionale, domestice, , activitati
placute excesive care adesea aduc consecinte dureroase.
• - tulburarile de afectivitate sunt suficiente pentru a
cauza afectarea profesionala
• - nu sunt rezultatul consumului de substante sau a unei
conditii medicale.
• Episoadele hipomaniacale sunt
caracterizate de urmatoarele:
•
- pacientul are o afectivitate excesiva, iritabila
sau expansiva cu o durata de cel putin 4 zile
- trei sau mai multe dintre urmatoarele simtpome
sunt prezente:
- grandomanie, nevoie diminuata de somn, vorbit
excesiv, pierdere de idei, distractibilitate,
cresterea activitatii sexuale, profesionale,
domestice, activitati placute excesive
- tulburarile de afectivitate sunt observabile de
catre altii
- nu sunt rezultatul consumului de substante sau
a unei conditii medicale.
• Episoadele depresive majore sunt
caracterizate de urmatoarele:
• - pentru două săptamini persoana
experimentează cinci sau mai multe dintre
urmatoarele simptome, fiind caracterizate de
afectivitate depresiva sau pierderea placerii si
a interesului
- stare depresiva, placere diminuata sau interes
pentru toate activitatile
- scadere in greutate sau cistigare in greutate si
apetit
- scaderea stimei de sine, tendinta de devalorizare;
• - hipersomnie sau insomnie
• - idei autolitice , suicidare, pacientul are un
plan sau incearca suicidul ,
• - agitatie sau retard psihomotor
- lipsa energiei sau fatigabilitate
- scaderea concentrării si lipsa deciziei
- simptomele afecteaza semnificativ viata
sociala a pacientului
- nu sunt cauzate de droguri sau o alta boala.
• Episoadele mixte sunt caracterizate de
urmatoarele:
• - persoana trebuie sa intrunească ambele
•
•
•
•
•
•
•
criterii pentru manie sau depresie majoră,
evenimentul depresiv este necesar a fi
prexent doar pentru o saptamână
- agitatie
tulburari hipnice ( de somn )
modificari ale apetitului
psihoza
gânduri de suicid
- tulburarea de afectivitate determină
probleme semnificative ale vietii sociale
- aceasta nu este consecinta abuzului de
substante sau a unei alte condiţii medicale
• - simptomatologia mixtă este comună la
pacientii care prezintă simptomatologie
bipolară.
Condiţiile medicale şi comorbidităţi psihiatrice majore ce
determină o rată înaltă de mortalitate în tulburarea bipolară
(Osby, 2001)
Elemente etiopatogenice
• Perspectiva neurobiologică în etiopatogenia tulburării bipolare este susţinută
şi de următoarele argumente de psihofarmacologie clinică:
• tulburarea bipolară este subdiagnosticată şi slab recunoscută (49%), incorect
diagnosticată (31%) şi numai în 20% din cazuri diagnosticul este corect
(Cassano, 2000; Hirschfeld, 2003);
• slaba recunoaştere a tulburărilor bipolare antrenează modificări ale condiţiei
de sănătate şi sociale a pacientului, reducând durata de viaţă cu 12 ani,
perioada productivă cu 14 ani şi speranţa de viaţă cu 9 ani (Coryell, 1993;
Scott, 1995; Montgomery & Cassano, 1996);
• rezultatele terapeutice relativ bune pe scalele de evaluare clinică sunt de cele
mai multe ori neconcordante cu remisiunea ad-integrum a modificărilor
etiopatogenice, neurobiochimice şi neurobiologice, estimându-se în general că
impactul tulburării depresive, comparativ cu episodul maniacal antrenează
scăderea capacităţilor de integrare socială şi cognitivă (Calabrese, 2004).
• Vulnerabilitatea genetică
• Studii recente au pus în evidenţă alterări ale locusului cromozomial
responsabil de eficienţa unor enzime de sinteză ale diferiţilor
neuromediatori
• Vulnerabilitate biochimică
• Teoriile biochimice monoaminergice susţin, în baza argumentelor
psihofarmacologice, implicarea în etiopatogenia accesului maniacal a
sistemelor de neurotransmisie
• Vulnerabilitatea biologică
• A fost pusă în evidenţă de studii post-mortem şi de neuroimagistică
•
•
•
•
•
funcţională.
Reducerea selectivă a numărului neuronilor extrapiramidali în
regiunea CA2 a hipocampului (Benes, 1998);
Reducerea numărului şi volumului celulelor gliale în cortexul
prefrontal (Drevets, 1998);
Reducerea numărului interneuronilor din cortexul cingulat anterior
(Vincent, 1997);
Reducerea numărului de subpopulaţii neuronale, detectată prin
imunoreactivitate (Dickmann, 1998).
Studii neuroimagistice (SPECT, PET, MRI) au evidenţiat anomalii
funcţionale şi lezionale în episodul maniacal (O’Connel, 1995;
Goodwin, 1997).
Vulnerabilitatea cognitiva-modele de stres ale DB
In modelul depresiei lui Beck(1967) propria schema negativa organizata in jurul
temelor de esuare,inadecventa,pierdere sau lipsa a valorii serveste ca forma de
vulnerabilitate pt. instalarea si exacerbarea depresiei,aceste vulnerabilitati fiind
activate de catre aparitia evenimentelor de stres relevante conceptului de schema
proprie.O astfel de schema negativa este reprezentata deseori ca un set de atitudini
disfunctionale in care indivizii cred ca fericirea lor si popria valoare depind de idea
de a fi perfect sau de aprobarea /certificarea celorlalti.
In modelul lui Beck(1987) diferentele individuale (in valoarea pe care oamenii o dau
unor diverse experiente de viata)servesc ca si vulnerabilitati aditionale la depresie.
Logica acestor modele de vulnerbilitate prezentate ipotetic de catre teoriile
cognitive ale depresiei unipolare cu un considerabil suport empiric(vezi
Abramson et al.1999…)poate fi extinsa pornind catre spectrul DB.
Aceleasi procese cognitive care favorizeaza vulnerabilitatea episoadelor
depresive unipolare poate oferi riscul aparitiei episoadelor depresive
experimentate de catre indivizi bipolari ca urmare a evenimentelor negative
• desi putine ca numar,studiile de perspectiva sugereaza ca aparitia
evenimentelor de stres pot contribui la riscul iminent a instalarii
episoadelor de dispozitie la indivizii cu DB cat si la riscul aparitiei
episoadelor de manie/hipomanie-(Johnson &Roberts 1995).
• Dat fiind faptului ca nici un studiu nu a cercetat evenimentele pozitive ca
potential favorizant al traiectoriei bolii, ar trebui luat in considerare si
acest aspect.Evenimente pozitive:realizari,obiective,ar putea activa
angajamentul indivizilor bipolari in zdruncinarea acestora, aceasta
având drept rezultat simptome de manie/hipomanie cat si o activitate
sustinuta intensă si nivele înalte de energie,gânduri fugare,o incredere de
sine exagerata si comportamente cu factor de risc.
• Intr-o versiune mai moderna a ipotezei psihodinamicii Neale(1988)
sugera ca grandiozitatea avea functia de a tine cognitiile de distres in
afara constientului si ca sunt precipitate de acentuarea unei viziuni
introspective de subapreciere.
• De fapt studiile făcute până în prezent sustin ca observarea pozitivitatii
sau a negativitatii tiparelor cognitive la indivizii bipolari depinde până la
un anume nivel de faptul că sunt surprinsi intr-un episod depresiv sau
maniac/hipomaniac sau intr-o stare eutimică /de eutimie in timpul
evaluării si dacă evaluarea tiparelor cognitive se bazează pe sarcini
explicite sau implicite.
• Astfel se pot face 2 predictii/prezumtii privind vulnerabilitatea catre episoade de
•
•
•
•
manie si hipomanie.Pe de o parte conform teoriei lipsei sperantei,indivizii care in
mod caracteristic manifesta tipuri/stiluri inferentiale pozitive in fata evenimentelor
pozitive ale vietii ar trebiui sa reactioneze ca fiind plini de optimism la aparitia
acestor evenimente si ca urmare dezvolta stari euforice si simptome
maniacale/hipomaniacale.
In mod similar Beck (1976)sugera ca indivizii maniacali sunt caracterizati de un set
de scheme pozitive ale sinelui manifestandu-si astfel atitudini pozitive irealiste
despre sine,lume si viitor.
In mod alternativ, date fiind evenimentele negative ale vietii carora li s-au atribuit
declansarea atat a episoadelor maniacale cat si a celor depresive la indivizii
bipolari (Johnson&Roberts,1995 )se poate astfel ca stilurile cognitive de
interpretare a evenimmentelor negative a indivizilor bipolari sa fie mult mai
importante in influentarea vulnerabilitatii lor la episoadele de manie sau
hipomanie,mai degraba decat cele responsabile de evenimentele pozitive.
in plan ideal ca perspectiva,este nevoie de un tipar longitudinal in care factorul
potential de vulnerabilitate sa fie evaluat inaintea instalarii tulburarii.Asemenea
perspective pot stabili atat precedenta temporala a factorului de vulnerabilitate cat
si independenta acestuia de simptome.(Alloy,Abramson,Raniere,et al.1999)
pentru a stabili cu adevarat un precedent temporal a declansarii initiale a DB ar
trebui sa se evalueze evenimente de viata sau tipare cognitive in copilarie sau in
primii ani de adolescenta.Nici un studiu nu a facut asta pana in prezent.In al treilea
rand,ca si o consecinnta a multor schimbari de dispozitie si simptome
interepisodice,multi indivizi cu DB duc o viata haotica.Ca urmare,exista o mare
probabilitate ca ei de fapt sa contribuie la aparitia factorilor de stress in viata lor
printr-o judecata precara,si abilitati precare de a face fata unor situatii .
Date epidemiologice :
• tulburarea bipolară debuteaza in adolescenţă sau la adultul tânăr, uneori însă se
•
•
•
•
poate dezvolta încă din copilarie sau chiar mai târziu la bătrâneţe;
apare în egală masură la femei si bărbaţi
Cercetările epidemiologice au raportat pentru tulburarea bipolară de tip I o
prevalenţă cuprinsă între 0.4% şi 1.6%, în timp ce tulburarea bipolară de tip II,
este subdiagnosticată datorită dificultăţilor de recunoaştere a prezenţei tulburării
maniacale şi a diferenţierii acesteia de virajul maniacal indus de medicaţia
antidepresivă (Kessler, 1997), motiv pentru care frecvenţa este considerată mai
înaltă decât 1.6% (Weissman, 1990).
Dificultăţile diagnostice sunt amplificate de tulburările din spectrul bipolar (Judd,
2002, Calabrese, 2004), în care predomină simptomatologia depresivă în favoarea
celei maniacale, rezultând frecvente confuzii între episoadele depresive majore şi
cele din cadrul tulburării bipolare. (Hirschfeld, 2004)
În acest context se apreciază că prevalenţa „reală“ a tulburării bipolare se
estimează la 5% din populaţia generală (Akiskal, 2000).
• Distribuţia pe sexe nu identifică pentru tulburarea bipolară de tip I diferenţe între
cele două sexe, depresia fiind mai frecventă la debut pentru femei, iar pentru
bărbaţi episodul maniacal. Pentru tulburarea bipolară de tip II prevalenţa este
mai mare la femei. Vârsta medie a debutului este apreciată la 25 de ani.
Tulburarea bipolară la vârstă tânără are primul episod de tip depresiv mult mai
frecvent, iar primele simptome pot fi prezente în intervalul 13-18 ani. (Akiskal,
1995, Strober, 1993), debutul primului episod psihotic fiind precedat de un
sindrom de tip prodromal „Prodromal Risk Syndrome for First Psychosis”
(Woods, 2009).
- Diagnostic
• La prima vedere tulburarea bipolara este o tulburare lesne de inteles si
detectat pe baza existentei trasaturilor maniacale si in felul acesta ea a
intrat in constiinta publicului. De fapt, tulburarea bipolara este o
conditie clinica foarte greu de diagnosticat.
• Conform studiului efectuat de National Depressive and Maniac
Depressive Association pe 500 bolnavi bipolari, 60% din ei nu primesc
nici un diagnostic in primele 6 luni de la debut, trec in medie 5 ani de la
debut pana cand se pune un diagnostic corect, 34% bipolari primesc alte
diagnostice,iar 73% din bipolari sunt gresit diagnosticati macar odata
(Lish et al. 1994).
• Inainte de a fi diagnosticati corect, bipolarii primesc in medie 3,5 alte
diagnostice clinice si sunt vazuti in medie de patru specialisti
(Bruckmuller & Meyer, 2009).
• Toate acestea subliniaza cat de important este diagnosticul diferential al
acestei tulburari pentru a o distinge cu certitudine dintre alte conditii cu
care ar putea fi confundata.
Dupa Bruchmuller si Meyer (2009) cel mai des diagnosticul diferential esueaza
in evidentierea discrepantelor dintre categoriile clinice luate in calcul din lipsa
unor informatii clinice relevante, atat din cauza culegerii defectoase sau
superficiale a datelor clinice cat si a ignorarii surselor documentare sau
colaterale.
=
- Ca si o curiozitate, acesti autori constata pe un esantion de 185 clinicieni, ca
de cele mai multe ori nu se ia in considerare veselia patologica ca si simptom de
manie daca pacientul îi gaseste o explicatie logic-cauzală, in schimb scurtarea
nevoii de somn se listeaza totdeauna ca semn de manie/hipomanie.
- Printre factorii care îi determina pe specialisti sa subdiagnosticheze
tulburarea bipolară, depresia este cel mai des mentionată, aceasta pentru ca
depresia îi determina pe indivizii bipolari sa caute ajutor medical mai repede, pe
cand mania, daca nu este insoţită cu tulburări de functionare socială, nu conduce
în aceeaşi masură la prezentarea la medic si astfel bipolarii vor purta mai mult
timp diagnosticul de depresie (Hirshfeld & Vornik, 2004; Bowden, 2005).
- Al doilea factor ar fi varsta timpurie de debut. La aceasta varsta timpurie
clinicienii sunt mai curand dispusi sa justifice simptomele maniacale ale
adolescentilor ca fiind ale schizofreniei, tulburarii schizoafective sau
ADHD (Evans, 2000).
• Alt factor frecvent invocat in ignorarea diagnosticului de
•
•
tulburare bipolara ar fi :
comorbiditatea cu abuzul de alcool si droguri. Astfel
studiul ECA evidentiaza ca 60% din bipolarii tip I au
asociat abuz de substante din care 46% alcoolism si 40,7%
droguri, iar la bipolarii II abuzul de substante este de
aproape 50% iar alcoolismul este de 38% iar abuzul de
droguri de 9% (Brady & Sonne, 1995).
- Printre alti factori ai subdiagnosticarii tulburarii
bipolare mai sunt mentionati :
• consumul anumitor medicamente, comorbiditatea cu unele
afectiuni somatice sau coexistenta anumitor tulburari de
personalitate.
• Legat[ tot de un diagnostic diferential defectos este si
supradiagnosticarea tulburarii bipolare.
•
În timp ce elaborarea DSM-5 intră pe ultima sută de metri, fiind recent supusă dezbaterii
specialiștilor versiunea finală, controversele asupra acesteia continuă să apară.
Un psihiatru și cercetător de la spitalul Rhode Island susține că extinderea criteriilor de
diagnostic pentru tulburarea bipolară prevăzută în următoarea ediție, a cincea, a Diagnostic and
Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-5) va avea un impact negativ. Într-un comentariu
publicat recent în Journal of Clinical Psychiatry, dr. Mark Zimmerman arată că o coborâre a
pragului pentru diagnosticarea tulburării bipolare va face pacienților probabil mai mult rău
decât bine.
În contextul în care dezbaterea despre revizuirile ediției a patra a DSM continuă, Zimmerman,
directorul departamentului de psihiatrie al spitalului Rhode Island, spune că atât el cât și colegii
săi recunosc că descrierile sindromului din DSM-4 sunt reprezentări imperfecte ale unei afecțiuni
preexistente. Dr. Zimmerman sugerează că ar fi necesară o conceptualizare a criteriilor sub
forma unui tip de test pentru bolile definite etiologic (cum sunt bolile cărora li se atribuie o cauză
prin diagnostic medical).
Tulburarea bipolară este un diagnostic bazat pe simptome, pentru care nu există încă un test de
diagnosticare. "În absența acelui test, clinicienii trebuie să folosească criteriile de diagnostic ca să
identifice prezența bolii", spune dr. Zimmerman. "În concordanță cu acest lucru, la fel ca și cu
orice alt test de diagostic, procesul de diagnostic bazat pe criteriile din DSM-4 poate produce
rezultate atât fals pozitive, cât și fals negative. În acest context, mă gândesc serios că nu este chiar
necesară o eventuală coborâre a pragului de diagnostic pentru tulburarea bipolară", atrage
atenția psihiatrul american.
-Medicatie
• antidepresivele heterociclice: amitriptilina,desipramina,
doxepinul, maprotilina, nortriptilina, protiptilina;
• agentii serotoninergici specifici: fluoxetin si sertralin;
• alti agenti antidepresivi :inhibitori de monoaminooxidaza
reversibili,inhibitorii recaptarii noradrenalinei si
serotoninei;
• sarurile de litiu.
• In anumite situatii, tratamentul psihosocial,
medicamentele sau nici una din combinatiile lor nu se
dovedesc a fi eficiente sau dau rezultate prea greu, ca in
cazul simptomelor suicidare, asa incat se poate lua in
considerare:
o terapia anticonvulsivanta (ECT)
o suplimentele naturiste, cum ar fi ceaiul de sunatoare
o acizii omega-3 din uleiul de peste
! Acestea sunt studiate ca fiind folositoare in acesta boala
insa nu sunt suficiente date referitoare la acest lucru
Metode de interventie
• Interviul clinic
• Psihoeducatia
• Terapia de familie
• Terapia interpersonala si sociala
• Terapia cognitiv-comportamentala
• Concluzii:
- tulburarea bipolarã reprezintã o patologie prezentã la copil cu manifestãri
asemãnãtoare adultului, dar si cu particularitãti specifice legate de vârstã,
nivelul de neurodezvoltare, de capacitatea si de nivelul de exprimare al
copilului
- tulburarea bipolarã reprezintã de asemenea o patologie semnificativã pentru
adolescent
- un alt fapt rezultat din aceste studii este dat de prezenţa elementelor
atipice/psihotice în cadrul episodului de debut ceea ce îngreuneazã de
multe ori diagnosticul, dar evolutia ulterioarã ajutã la formularea lui corectã
- aceste rezultate sunt o pledoarie pentru importanta tulburãrii bipolare la
copil si adolescent si pentru cercetarea debutului acestei afectiuni ca
element semnificativ de apreciere si evaluare a acestei patologii.
Un exemplu de program structurat de tratament pentru tulburarea
bipolarã apare în tabelul urmator:CBT- program pentru tulburarea
bipolarã: faze de tratament si obiectivele sedintei (BASCO si RUSH)
Faza
Obiective
Educarea pacientului
Sedinta 1
Generalitati despre TCC
Sedinta 2
Ce este tulburarea bipolara?
Sedinta 3
Medicatia stabilizatoare a dispozitiei
Sedinta 4
Medicatia antidepresiva
Sedinta 5
Simptome individuale ale tulburarii bipolare
Sedinta 6
Monitorizarea simptomelor
Complianta la tratament
Sedinta 7
Complianta la tratament
Interventii cognitiv comportamentale
Sedinta 8
Distorsiuni cognitive
Sedinta 9
Modificãri cognitive în depresie
Sedinta 10
Analiza logicã a gândurilor automate negative
Sedinta 11
Modificãri cognitive în manie
Sedinta 12
Aspecte ale comportamentului în depresie
Sedinta 13
Modificãri ale comportamentului în manie
Probleme psihosociale
Sedinta 14
Probleme psihosociale
Sedinta 15
Analiza functionãrii psihosociale
Sedinta 16
Dezvoltarea tehnicilor de rezolvare a problemelor
Sedinta 17-20
Rezolvarea problemelor psihosociale
Tratament de intreprindere
1-4sedinte/luna
Repetarea si utilizarea tehnicilor TCC
• “Chiar dacă sunt in mijlocul unei
acţiuni, de exemplu spăl rufe,mă apucă
o tristete înfioratoare si sentimentul ca
totul e inutil, ca sunt o ratată si las totul
balta. De obicei sunt o femeie ingrijită
si imi place curătenia.In astfel de
perioade nu imi vine nici sa ridic o
hartie de pe jos(…)A fost o perioada
cand am început sa mă simt din ce in ce
mai activă.Am reusit sa inregistrez toate
cartile din biblioteca;acasă mi-am
zugrăvit tot apartamentul intr-o
saptamana. Nu aveam nevoie decat de
vreo 3 ore de somn(…)Dar apoi s-a
terminat si nu la mult timp au început
episoadele depresive:iadul meu pe
pământ.”

similar documents