Comunicarea

Report
Comunicarea didactica
Comunicarea didactica=o forma
particulară de realizare, concretizare a
comunicării interumane.
Elementele situatiei de comunicare
 Elementele situatiei de comunicare, după Meyer - Eppler
(1963):
 Un emiţător;
 Un receptor;
 Canalul de comunicare, interpus între emiţător şi
receptor;
 Un mesaj;
 Un cod (sistem de semne şi reguli de combinare a
acestora);
 Un repertoriu al emiţătorului;
 Un repertoriu al receptorului;
 Posibile surse de distorsiune.
Schema comunicarii interumane (dupa Meyer-Eppler)
Perturbaţii
Perturbaţii
Codare
Decodare
Mesaj
Emiţător (E)
Receptor (R)
Canal
Re - repertoriul
emiţătorului
Rr – repertoriul
receptorului
Re
Rr
Taxonomie (1)
Dupa parteneri: Intrapersonală;
Interpersonală; În grup; Publică; De masă;
Statutul interlocutorilor:Verticală;
Orizontală;
Codul folosit: Paraverbală; Nonverbală;
paraverbala;
Finalitatea actului comunicativ:
Accidentală; Subiectivă; Instrumentală
Taxonomie (2)
Dupa capacitatea autoreglarii:
Lateralizată (unidirecţională);
Nelateralizată
Comunicarea verbală
reprezintă acea formă a comunicării în
care informaţia este transmisă prin
intermediul cuvântului, într-o formă
codificată.
Comunicarea nonverbală
este folosită pentru a exprima atitudini,
stări psihice, pentru precizarea si
nuanţarea ideilor transmise
Functii ale comunicarii nonverbale
 repetarea şi întărirea mesajului verbal;
 înlocuirea, substituirea exprimării verbale, a
unei stări de spirit;
 completarea şi precizarea relaţiei cu
interlocutorul (atracţie, indiferenţă, respingere);
 accentuarea, sublinierea unor elemente din
mesaj;
 acceptarea, ajustarea şi disponibilitatea pentru
dialog;
 contrazicerea evidentă sau subtilă în cazul
divergenţelor de opinie.
Elementele nonverbale (1)
 Contactul vizual – reprezintă o cale, o
modalitate de exprimare a emoţiilor, a
simpatiei/antipatiei faţă de o persoană;
 Expresia facială (mimica) – reprezintă
totalitatea modificărilor expresive la care
participă elementele mobile ale feţei, prin
intermediul cărora sunt exteriorizate emoţii
diverse; elementele cele mai expresive de la
nivelul feţei sunt: ochii, sprâncenele, gura;
 Limbajul trupului (postura, gestica) – poate
comunica atitudinea unei persoane;
Elementele nonverbale (2)
 Proximitatea – reprezentată de apropierea sau
distanţa adoptată faţă de interlocutori (există
patru categorii de spaţiu, în funcţie de statutul şi
relaţiile dintre interlocutori: intim – 0-45 cm;
personal – 45-125 cm; social – 125 cm-3,6 m;
public – peste 3,6 m);
 Vestimentaţia – este purtătoare de informaţii
pentru interlocutor;
 Atingerea – reprezintă o modalitate de a
comunica prin contact fizic, regulile fiind stabilite,
de multe ori neconvenţional, de către fiecare
societate în parte.
Comunicarea paraverbală
Este reprezentată de modul concret în care
vorbim (forţa sau volumul, ritmul şi fluenţa,
înălţimea sau tonalitatea vocii, modul de
articulare a cuvintelor). Elementele
paraverbale însoţesc limbajul, permiţând
nuanţarea, întărirea, sublinierea ideilor, a
cuvintelor.
Elemente paraverbale (1)
 Volumul vocal - trebuie să fie adaptat diferitelor
momente ale discursului (se vorbeşte mai tare la
început şi la sfârşit, pentru a sublinia obiectivele
şi concluziile), trebuie adaptat ambianţei (o sală
mai mică sau mai mare, linişte sau gălăgie);
 Ritmul vorbirii – trebuie să fie variat, pentru „a
sparge” monotonia; se vorbeşte rar când se
subliniază ideile principale, dar ritmul creşte la
pasajele de tranziţie, la pasajele descriptive şi la
cele familiare elevilor; se recomandă evitarea
vorbirii „împiedicate”, a bâlbâielilor, a ruperilor de
ritm prea dese; unele pauze au rolul de a pregăti
elevii pentru o idee importantă, de a capta
atenţia;
Elemente paraverbale (2)
Tonalitatea - trebuie să fie adecvată
situaţiei; se ridică tonul pentru a sublinia
ideile esenţiale sau pentru a calma
atmosfera dintr-un grup de elevi gălăgioşi;
tonul ascuţit este considerat agresiv;
Articularea cuvintelor - trebuie să fie
clară, corectă, trebuie să se evite folosirea
excesivă a limbajului de specialitate
(„pedanteria”), înghiţirea unor silabe sau
cuvinte.
Elemente paraverbale (3)
 Intonaţia – este reprezentată de modulaţia vocii,
de ridicarea şi coborârea tonului, în timpul
vorbirii, pentru nuanţarea sau accentuarea unei
idei, a unui cuvânt etc.
 Accentul – reprezintă forţa, intensitatea cu care
sunt pronunţate anumite cuvinte din propoziţie;
modificarea accentului de pe un cuvânt pe altul,
într-o propoziţie, poate determina semnificaţii
diferite ale aceleiaşi propoziţii/fraze
Bariere ale comunicarii (1)
 Barierele în trimiterea mesajului apar doar la
nivelul emiţătorului şi se concretizează în
transmiterea unor mesaje neconştientizate, în
existenţa unor informaţii inadecvate în conţinutul
mesajului şi în prejudecăţi în ceea ce priveşte
mesajul sau în ceea ce-l priveşte pe receptor;
 Barierele la nivelul receptării aparţin
deopotrivă receptorului şi mediului, structurilor
psihice, cum ar fi, în primul caz: nevoi, anxietăţi,
credinţe, valori, atitudini, opinii, expectaţii,
prejudecăţi, iar în cel de-al doilea, efectul
conjugat al altor stimuli existenţi în mediu;
Bariere ale comunicarii (2)
 Barierele de înţelegere îi caracterizează
deopotrivă pe cei doi agenţi ai comunicării;
 Barierele acceptării pot să apară la nivelul
tuturor indicatorilor implicaţi; astfel, dacă la
nivelul emiţătorului acestea sunt cauzate de
caracteristicile personale, comportamente,
atitudini şi valori, receptivitatea la idei noi, la
nivelul mediului există conflicte interpersonale,
„ciocniri” emoţionale, diferenţe de status,
experienţe anterioare în interacţiuni similare;
 Barierele acţiunii apar, de asemenea, atât la
nivelul emiţătorului, cât şi la cel al receptorului.
Tipuri de greseli (dupa Joita, 2000) (1)
utilizarea unui limbaj inaccesibil unor elevi;
acordarea de semnificaţii diferite de către
elevi mesajelor neclare, diferenţe de
percepţie;
neîncrederea în posibilităţile elevilor;
comunicarea stereotipă şi numai cu unii
elevi;
blocajul datorat experienţelor negative
anterioare;
Tipuri de greseli (dupa Joita, 2000) (2)
 gestionarea inadecvată a tipului de comunicare;
 nesusţinerea afirmării opiniilor proprii, critice,
creative;
 comunicarea făcută nu este întărită de fapte
(demagogie)
 slaba pregătire a profesorului pentru conducerea
comunicării în clasă (neclaritatea scopului,
aproximarea, neraportarea la nivelul elevilor,
controlul scăzut al efectelor, lipsa variantelor
organizatorice ş. a.);
Tipuri de greseli (dupa Joita, 2000) (3)
bariere de acceptare: prejudecăţi, conflicte
personale profesor - elevi, neîncredere în
intenţiile profesorului, discordanţă mesaj aşteptări;
posibilităţi reduse de antrenare, stimulare
a elevilor (timp scurt, conţinut încărcat,
clasă numeroasă, metodologie clasică de
predare, autoritate greşit înţeleasă, teama
de a nu realiza programa ş.a.);
Tipuri de greseli (dupa Joita, 2000) (4)
lipsa unui feedback organizat, diversificat;
formularea de concluzii pripite, parţiale;
slaba stăpânire a emoţiilor, blocajul
afectiv;
pierderea controlului asupra climatului de
muncă din clasă.
conflicte interpersonale şi de grup în clasă;
Reguli pentru o ascultare eficientă (1)
să înceteze să vorbească în timpul
expunerii;
să ajute emitentul să se simtă liber în
exprimare;
să arate oponentului că doreşte să-l
asculte;
să renunţe la gesturi care distrag atenţia;
Reguli pentru o ascultare eficientă (2)
să se pună în pielea conlocutorului;
să fie răbdător, tolerant;
să nu se înfurie;
să nu fie dur în dispute, critici;
să nu se impună ca atotcunoscător;
să pună întrebări la sfârşitul prezentării

similar documents