Bazele Activ. Bancare

Report
Tema 10. Coordonate ale politicii
bancare în România
10.1. Apariţia sistemului bancar
românesc
10.2. Sistemul bancar românesc în
perioada preaderării la UE
10.3. Politica bancară în România
după aderarea la UE
10.4. Efectele crizei globale asupra
activităţii bancare din România
În România, primele bănci
care au funcţionat au fost:
Banca Naţională a
Moldovei cu sediul la Iaşi1857, la Sibiu-1871,
Creditul funciar-1873,
Banca Agricolă-1894, Banca
de scont din Bucuresti-1898
s.a. dar începutul
constituirii aparatului
bancar din ţara noastră s-a
realizat o dată cu
înfiinţarea Băncii Naţionale
a României-1880, ca "bancă
de scont şi circulaţiune",
S.A. cu capital mixt (privat
şi de stat), etatizată şi
reorganizată la sfârşitul
anului 1946.
În România, activitatea bancară se desfășoară
prin bănci, persoane juridice române, constituite
sub forma juridică de societăți comerciale pe
acțiuni și prin sucursale ale băncilor, persoane
juridice străine, a caror activitate este
reglementată de Legea nr. 58/1998 - Legea
bancară, precum si prin organizații cooperatiste
de credit, procesul autorizării acestora din urmă
fiind în curs de derulare in baza Ordonanței de
Urgență a Guvernului nr. 97/2000 privind
organizațiile cooperatiste de credit, modificată și
completată prin Ordonanta de Urgență a
Guvernului nr. 272/2000. În toate cele trei
situații este obligatorie autorizarea de către
Banca Naționala a României.

In prezent, structura
sectorului bancar
românesc este formată
din 32 de bănci
persoane juridice
române și 8 sucursale
de bănci straine.
EVOLUȚIA SISTEMULUL BANCAR AL
ROMÂNIEI
Primele dovezi ale desfășurarii unei activități bancare pe
teritoriul României au fost descoperite între anii 1786-1855 ,
reprezentînd 55 de plăci de piatră , găsite într-o zonă de mine
aurifere.Aceste mine datau din perioada Daciei Trăiane și
conțin detalii referitoare la contractul privind înființarea unei
instituții bancare.
 Contractul era datat 28 martie 167 i. H. și fusese semnat de
Deusara. Clauzele principale se refereau la faptul că băncile
acordau împrumut în numerar si percepeau dobânzi. În
epoca modernă , primele încercări de creare a unei bănci au
avut loc la începutul secolului al XIX-lea.


Deși au existat și anterior preocupări în
acest sens, abia în 1856 a fost creată Banca
Nationala a Moldovei, cu sediul la Iași,
care a fost astfel prima instituție bancaăa
ce-și desfășura activitatea pe teritoriul
României. Banca a fost creată ca urmare a
demersurilor unui bancher prusac și a fost
concesionată acestuia. În anul următor,
banca a dat faliment, datorită lipsei de
fonduri,
recurgerii
la
credite
din
străinătate, precum și datorită faptului că,
din capitalul subscris, a fost vărsata doar o
mica parte. Dupa unirea Țării Românesti
cu Moldova, in 1859, au început să
functioneze și alte bănci. Ca urmare a legii
adoptată la 24.11.1864,a fost fondată Casa
de Depuneri si Consemnațiuni. Această
instituție, în 1880, a avut un rol foarte
important,întrucât a fost principala bancă
de emisiune pe teritoriul Principatelor
Unite. Înca din 1861 , a fost ridicată
problema creării unei bănci nțtionale de
Ion C.Bratianu , care , în discursul său
rostit în Cameră în ziua de 10 ianuarie , a
afirmat ca :" atât timp cât nu vom avea o
bancă națională nu vor dispărea crizele
financiare din țara ".

Cuvântarea din 10 ianuarie 1861 a lui I . C.
Bratianu nu a rămas fara ecou. În februarie
1861, Manolachi Costachi Epureanu, președinte
al Consiliului de Miniștri și ministru de finanțe, a
publicat în Monitorul Oficial, un proiect lege
pentru înființarea unei bănci de scont și
circulație, cu un capital de 12 milioane lei vechi
din care 3 milioane să fie subscris de stat, iar
restul de 9 milioane de către particulari.
Proiectul nu a fost votat, deoarece, intre timp,
Guvernul Manolachi Costachi a demisionat. În
1864 a fost fondată Casa de Depuneri și
Consemnațiuni. Această instituție, a avut un rol
foarte important până la crearea Băncii
Naționale a României în 1880, întrucât a fost
principala bancă de emisiune pe teritoriul
Principatelor Unite.

În 1865 a apărut la București, sub denumirea de
Banca România, o banca care inițial a avut
atribuții de bancă de emisiune și de scont.
Ulterior,ca urmare a modificării statului sau, a
pierdut aceste privilegii, desfășurând apoi o
activitate pur comercială. Activitatea acestei
bănci a continuat pâna la naționalizarea
sistemului bancar din România, in iunie 1948. În
aceeași perioadă au apărut și alte bănci: Banca
Albina, prima bancă cu capital integral
românesc, care și-a început activitatea în 1872, la
Sibiu, Creditul Financiar Rural, care a apărut în
1873, ca și Banca Aurora, din Nasaud.


În urmatorul an, a fost
creat Creditul Financiar
Urban și Rural.Cea mai
importantă bancă înființată
în această perioadă a fost
Banca Nationala, care din
punct de vedere
organizatoric, a fost
concepută după modelul
Băncii Naționale a Belgiei.
Aceasta a fost începutul
dezvoltării unui sistem
bancar nou și modern.
Înființarea Băncii Naționale
a României a creat
premisele pentru apariția și
a altor bănci și pentru
dezvoltarea sistemului
bancar românesc.
Creditul Funciar și celelalte instituții financiare, create prin forțe proprii,care
prospereau, au intensificat discuțiile și pregătirile pentru înființarea unei bănci de
emisiune . Înființarea unei bănci de emisiune rămânea, în continuare, o mare
nevoie,determinată de interesele generale ale statului sub aspect financiar și valutar, a
greutăților politice din anii 1876-1877.I .C .Brătianu susținea că " ce mult și dureros
se simte lipsa unui așezămînt financiar puternic și serios, care să poată da țării
existența banească în vremuri de nevoie " .La 27 februarie 1880, Guvernul I .C
.Brătianu a depus în Cameră proiectul unei bănci naționale care trebuia să ajute
economia națională mai mult ca oricare altă instituție. La 17 aprilie 1880, proiectul,
depus de ministrul de finanțe I .C . Brătianu, a devenit legea prin care se statorniceau
normele de organizare a Băncii Naționale a României, care urma sa-și înceapă
activitatea la 1 iulie 1880. Sediul principal al băncii s-a stabilit la București, cu
obligația de a înființa sucursale și agenții în principalele orașe ale țăii și, în special, în
fiecare capitală de județ. Capitalul Băncii s-a stabilit la 30 milioane lei, din care 10
milioane lei să se depună de stat și 20 milioane lei de particulari.


Datorită urmăririi în
permanență a mersului
pieței, adaptandu-se cu
elasticitatea la cerințele
acesteia, asigurând
respectarea liniei
generale de dezvoltare a
economiei țării,
îngrijindu- se de
garantarea și existența
disponibilităților de
fonduri în lei și în monedă
străină, Banca Natională a
contribuit, efectiv, la
depășirea cu succes a
perioadelor de criză cu
care s-a confruntat
economia țării în acea
perioadă.
Banca Națională a României este cea mai importantă bancă
înființată în acea perioadă, care, din punct de vedere
organizatoric, a fost concepută dupa modelul Băncii
Naționale a Belgiei. Acesta a fost începutul dezvoltării unui
sistem bancar nou și modern. Înfiintarea B.N.R. a creat
premisele pentru apariția și altor banci si pentru dezvoltarea
sistemului bancar românesc. Banca Nationala a Romaniei s-a
constituit ca importanta instituție destinată creditării
activității economice și comerciale, scontării dar și
operațiunilor cu alte instrumente financiare. La 1 ianuarie
1901, Banca Națională devine instituție cu caracter privat,
statul ieșind din asociație. La sfârșitul secolului al XIX-lea a
început să se facă simțită o puternică centralizare a
capitalului bancar în România . În această perioadă, unele
case bancare sau asociații bancare, aparute anterior, dar care
în contextul nou nu dispuneau de suficient capital financiar,
și-au schimbat statutul juridic sau au fost absorbite de altele.



În perioada primului razboi mondial s-a intensificat
activitatea bancara în Romania ca rezultat al
neutralității Romaniei. În această perioadă au aparut
oportunități noi de comerț cu toate părțile implicate în
conflict. Nivelul ridicat alcomerțului a adus beneficii
sistemului bancar.
Anii care au urmat imediat razboiului au adus o
incetinire dramatică activitatii economice, recesiunea
cuprinzând întreaga Europă. Treptat, țările din
Europa au început să-și refacă economia , fenomen
resimțit și in România. Rezultatele s-au regăsit și în
sistemul bancar. Băncile au atras importante fonduri
disponibile de pe piață și prin intermediul creditelor
acordate de Banca Națională au reușit să ramburseze
sumele în bani devalorizați. După primul război
mondial, numărul băncilor din România a continuat
sa crească până la criza economica din perioada 19291933. Această depresiune a determinat falimentul
Guvernul României din acea vreme,
a trebuit sa intervină contracarând
efectele crizei economice, bancare și
monetare. Guvernul a adoptat
politici de conducere și control în
vederea acordării ajutorului necesar
revigorării sistemului bancar.
Politicile adoptate au contribuit la
salvarea băncilor mai mari, dar, din
cele 1204 banci existente in 1934,
circa 600 bănci au fost lichidate sau
au fuzionat. În anii '40 sistemul
bancar a fost dominat de 5 banci
principale: Banca
Romanească,Banca de Credit
Român, Banca Comercială Română,
Banca Comercială Italiană și
Romană și Societatea Bancară
Romană. Aceste bănci realizau 50%
din totalitatea operațiunilor
bancare. Până în 1947, sistemul
bancar românesc cunoscuse o
dezvoltare remarcabilă. Băncile
dețineau resurse importante și
funcționau conform standardelor
internaționale; personalul bancar
era format de specialiști pregătiți în
condiții de concurență și standarde
profesionale foarte ridicate, așa
cum erau stabilite de Banca
Națională.

Dupa 1947, sistemul bancar a fost restrâns datorită
trecerii la economia de comandă și intrării României
în zona de influență sovietica (fosta U.R.S.S.). Pană la
sfârșitul anului 1989, sistemul bancar românesc
oferea un număr limitat de servicii și produse
bancare. În anul 1989 in România existau 4 bănci :
Banca Natională a României, Banca Româna de
Comerț Exterior, Banca de Investiții și Banca
Agricolă, la care se adauga și C.E.C.-ul. Dupa 1989 ,
România a fost martor a multor schimbări, iar
trecerea la o economie de piață a determinat creșterea
continuă a numărului de agenți economici privați.
Reforma sistemului bancar a inceput in 1990-1991
prin elaborarea și abordarea unei noi legislații
bancare privind și functionarea băncii centrale și a
bancilor comerciale.

Sistemul bancar din România
este structurat pe doua nivele,
respectiv o banca centrala și
instituțile financiare, cărora
prin lege li s-a acordat statutul
de bănci. B.N.R. este banca
centrală a țării, instituția de
emisiune a statului român.
Prin noile reglementări, Banca
Națională încearcă să creeze un
sistem bancar modern și, în
același timp , să-și
îndeplinească rolul de bancă
centrală. Operațiunile
comerciale îndeplinite până la
1989 de Banca Națională, au
fost transferate unei noi bănci
comerciale (B.C.R.). În
România, băncile comerciale
funcționeaza conform legii
privind societățile comerciale,
legii privind activitatea
bancară și pe baza licenței
(autorizatiei ) acordatev de
B.N.R.
STAREA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC
PREZENT

Evoluţia numărului de
instituţii financiare pe
parcursul anului 2010 şi
2011 (până în august) nu
indică schimbări
importante. Încetinirea
semnificativă a declinului
activităţii economice a
permis desfăşurarea
activităţii de intermediere
financiară fără un volum
ridicat de fuziuni şi
achiziţii, riscurile fiind
administrate în interiorul
instituţiilor financiare sau
al grupurilor financiare
din care fac parte.
S-a majorat numărul de brokeri de asigurări şi
fonduri deschise de investiţii, dar s-a şi restrâns
numărul de societăţi de servicii de investiţii
financiare. Piaţa de capital a suferit şocuri
importante în perioada 2008 – 2011,cauzate în
principal de criza financiară internaţională, dar
redresarea cotaţiilor bursiere a crescut interesul
investitorilor pentru plasamentele în fonduri de
investiţii.
 Mărimea sectorului bancar (activele raportate la
diferite variabile – PIB, depozite, credite) este un
element important pentru stabilitatea financiară
pentru că poate influenţa atât riscurile pentru
sistemul financiar cât şi contagiunea.


Gradul de intermediere
financiară, calculat ca pondere
a activelor bancare în PIB,
continuă să situeze România
(aproximativ două treimi din
PIB) mult sub media UE (de
trei ori PIB-ul) şi chiar sub
valorile înregistrate de
celelalte noi state membre.
Gradul de concentrare al
sistemului bancar romanesc
rămâne moderat, cu o creştere
mai pronunţată pe partea
depozitelor.
 Trendul
crescător al gradului de
intermediere înregistrat în anul 2009 s-a
datorat în principal scăderii PIB, însă
pentru 2010 ritmul de creştere în termeni
nominali al activului net al sectorului
bancar a fost mai lent decât cel înregistrat
de PIB, ceea ce a condus la un grad de
intermediere uşor mai scăzut decât în
2009.



Analiza activului bilanţier agregat al băncilor care
activează în România confirmă următoarele tendinţe:
temperarea activităţii bancare, în principal ca urmare a
restrângerii activităţii de creditare,
creşterea expunerii faţă de sectorul guvernamental
(ponderea acestui tip de credite in total credit intern
ajungând la peste 23%),
diminuarea soldului plasamentelor instituţiilor de credit la
banca centrală, în principal ca urmare a reducerii
rezervelor minime obligatorii.
Băncile din România au înregistrat după 2008 o
creştere semnificativă a aversiunii faţă de risc,
atitudine pe care au păstrat-o. Dovada o constituite
faptul că băncile s-au orientat cu precădere spre
plasamente în titluri de stat în condiţiile în care proporţia
creanţelor asupra sectorului privat a oscilat în jurul valorii
de 55% din total.



Din perspectiva structurii
activelor sectorului bancar
s-au consemnat două
modificări semnificative
faţă de 2009:
ponderea creanţelor
asupra băncii centrale s-a
diminuat (de la 15,7% la
31 decembrie 2009 la
14,2% la 31 decembrie
2010 şi la 13,1% la finele
lunii martie 2011);
ponderea creanţelor
asupra sectorului
guvernamental s-a
majorat (de la 12,7% la
15,8% şi, respectiv, la
16,3%);
creditele acordate pe
termen lung rămân
dominante (57%).
1Raportul de solvabilitate
 BNR utilizează pentru evaluarea nivelului de capitalizare
a instituţiilor de credit indicatorul de solvabilitate, ca
singur indicator reglementat în prezent pentru acest scop.
Nivelul minim reglementat pentru indicatorul de
solvabilitate este de 8 la sută, cu luarea în considerare a
unui raport de cel puţin 1 între fondurile proprii şi
cerinţele de capital.
 Indicatorul de solvabilitate calculat la nivelul agregat al
băncilor din România a consemnat o creştere ajungând la
15 la sută în martie 2011 de la 14,3 la sută în iunie 2010.
 BNR efectuează regulat exerciţii de testare la stres a
solvabilităţii, conform unei metodologii dezvoltate în
colaborare cu FMI. Scopul acestor exerciţii este acela de a
evalua impactul unei potenţiale modificări adverse a
cadrului macroeconomic asupra solvabilităţii sistemului
bancar (pe opt trimestre) privit atât în ansamblul său, cât
şi la nivelul fiecărei instituţii de credit, folosind ca factori
de risc variabile precum creşterea economică, cursul de
schimb, rata dobânzii, respectiv rata inflaţiei. Ca regulă
generală se urmăreşte ca un nivel adecvat al capitalului şi
limite ridicate de lichiditate să aducă fiecare bancă în
situaţia de a avea suficiente resurse în perioadele de
criză/stres , fără a crea efecte negative de spirală asupra
restului sistemului bancar sau financiar.
Riscul de credit
 Rata riscului de credit se calculează ca proporţie a expunerii brute
aferente creditelor şi dobânzilor clasificate în categoriile „îndoielnic" şi
„pierdere" în total credite şi dobânzi clasificate (exclusiv elemente în
afara bilanţului).
 Rata riscului de credit este un indicator mai restrictiv al calităţii
portofoliului de credite decât ponderea creditelor neperformante. Rata
riscului de credit include în plus şi creditele/dobânzile cu un serviciu al
datoriei restant mai mic de 90 de zile (faţă de peste 90 de zile,
corespunzător recomandării FMI), iar criteriile de clasificare includ şi
performanţa financiară a debitorului, precum şi principiul declasării prin
contaminare.
 Rata riscului de credit s-a aflat pe un trend ascendent şi în 2010, dar
creşterea a fost încetinită, înregistrând în decembrie 2010 un nivel de
21%.
 În cursul anului 2010 calitatea portofoliului de credite s-a deteriorat în
special din cauza a doi factori:
 prelungirea perioadei de contracţie a activităţii economice;
 măsurile adoptate de guvern pe linia consolidării fiscale (având ca efect
diminuarea veniturilor aparţinând unor categorii largi de debitori).
 Creditele şi dobânzile restante de peste 90 de zile în total credite şi
dobânzi oscilează in jur de 13%. Eforturile băncilor pe linia provizionării
creditelor şi plasamentelor, mai ales în cazul celor considerate
neperformante, au continuat şi în anul 2010 (soldul provizioanelor s-a
majorat cu 57 la sută în anul 2010, după dublarea din anul anterior),
aceste costuri influenţând însă semnificativ indicatorii de profitabilitate.
Ca efect, rezervele destinate absorbirii eventualelor pierderi aşteptate au
Riscul de lichiditate
 Recentele evoluţii de pe piaţă au subliniat faptul că
administrarea riscului de lichiditate este un factor
determinant al solidităţii instituţiilor de credit. Una din
lecţiile învăţate din actuala criză financiară şi economică
este aceea că cerinţele minime de capital sunt necesare
dar nu suficiente pentru stabilitatea sistemului financiar.
În România, administrarea riscului de lichiditate a fost
îmbunătăţită, în principal prin completarea cadrului de
reglementare în semestrul II 2010, prin detalierea
cerinţelor existente privind rezerva de lichiditate, în
contextul noilor cerinţe la nivel internaţional.
 Indicatorii de lichiditate ai sistemului bancar relevă
valori corespunzătoare. BNR a asigurat gestionarea
adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi a menţinut
nivelul ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile
pasivelor în lei ale instituţiilor de credit la 15 la sută pe
toată perioada analizată. Începând cu perioada de
aplicare 24 aprilie - 23 mai 2011, rata rezervelor minime
obligatorii aplicabile pasivelor în valută cu scadenţă
reziduală de sub doi ani ale instituţiilor de credit s-a
redus la nivelul de 20 la sută, de la 25 la sută.
Riscul de piaţă
 Conform analizelor de senzitivitate efectuate pe baza datelor aferente
lunii decembrie 2010, riscul de rată a dobânzii estimat în funcţie de
fluxurile de numerar actualizate ale instituţiilor de credit este în
creştere, în special ca urmare a majorării ponderii elementelor cu venit
fix în totalul activului bilanţier, dar şi ca urmare a strategiei de
finanţare pe termen scurt a unor instituţii de credit.
 În cursul anului 2010, ponderea titlurilor de stat în totalul activelor
instituţiilor de credit a crescut, evoluţie care a contribuit la atenuarea
influenţei negative exercitate de contracţia creditării sectorului real
asupra veniturilor din exploatare. Dinamica recentă a cheltuielilor cu
deprecierea activelor financiare indică o tendinţă de relativă stabilizare,
consecinţă a unui climat economic îmbunătăţit. Fără a lua în considerare
riscul adiţional reflectat de provizioanele constituite pentru expunerile
faţă de companii şi populaţie, rentabilitatea relativă a titlurilor este în
scădere (ritmul de creştere a ponderii titlurilor de stat în totalul
activului bilanţier este superior celui de creştere a ponderii veniturilor
din titluri de investiţii şi plasament în totalul veniturilor din dobânzi,
efect al substituirii unor elemente cu randamente neajustate la risc
ridicate, de natura creditelor acordate sectorului real.
 Impactul pe termen mediu şi lung al deţinerii de titluri de stat asupra
profitabilităţii instituţiilor de credit nu aduce argumente în favoarea
manifestării efectului de evicţiune a creditului (crowding-out). Pe de altă
parte, prezenţa titlurilor de stat conferă o poziţie de lichiditate
superioară unor plasamente cu randament ridicat.
 Celalalt risc de piaţă, şi anume riscul valutar, manifestat prin
impactul direct al variaţiei cursului de schimb asupra fondurilor proprii,
s-a menţinut la un nivel scăzut.
Piaţa asigurărilor
 Gradul de intermediere aferent operaţiunilor de
asigurare a scăzut în 2010, pentru prima dată de la
declanşarea turbulenţelor financiare internaţionale
în anul 2007, datorită diminuării segmentului de
asigurări generale.
 Piaţa asigurărilor de viaţă a reacţionat pozitiv la
încetinirea semnificativă a declinului activităţii
economice pe parcursul anului 2010, dar piaţa
asigurărilor generale s-a diminuat, efectul
îmbunătăţirii condiţiilor macroeconomice fiind
resimţit gradual de acest segment al asigurărilor.
Declinul asigurărilor generale poate fi explicat şi
printr-un decalaj temporal dintre evoluţia activităţii
economice şi înclinaţia companiilor şi a populaţiei
pentru achiziţia de poliţe de asigurare ce oferă
protecţie pe termen scurt.
Fondurile de pensii private
 Activele nete administrate de fondurile de pensii
private erau la sfârşitul anului 2010 de peste 4,3
miliarde lei pentru Pilonul II şi 328 milioane lei
pentru Pilonul III, totalizând 0,9% din PIB. Acest
nivel al activelor nete relevă o capacitate limitată a
fondurilor de pensii private de a susţine stabilitatea
pieţelor financiare autohtone prin achiziţii de active
cu scadenţe pe termen lung; merită însă precizat
faptul că perioada de acumulare pe care o
traversează acest sistem face improbabilă apariţia,
la un moment dat, a unei presiuni pe vânzare a unor
active financiare deţinute în portofoliu.
 Fondurile de pensii private au alocat majoritatea
resurselor disponibile pentru plasamente în titluri
de stat (peste 60%), asigurând un risc scăzut de
investiţii asociat portofoliului de active.
Obligaţiunile corporative, depozitele bancare şi
acţiunile asigură diversificarea portofoliului şi
consolidează rezistenţa fondurilor de pensii private
Instituţiile financiare nebancare
 Creditele acordate de IFN şi-au păstrat traiectoria
descrescătoare pe care s-au înscris de la începutul anului
2009, soldul acestora la finalul anului 2010 fiind de 26,2
miliarde lei, în scădere cu 13 la sută faţă de decembrie 2009
şi cu 28% faţă de punctul maxim al volumului creditului,
înregistrat în decembrie 2008. Restrângerea activităţii IFN
şi uşoara revenire a creditelor acordate de instituţiile de
credit au condus la o diminuare semnificativă a ponderii
creditelor acordate de IFN în totalul creditului
neguvernamental, de la 18 la sută în decembrie 2008 la 12 la
sută în decembrie 2010.
 Având în vedere specificul activităţii, principalul risc cu care
se confruntă entităţile incluse în acest sector financiar este
riscul de credit. Evoluţiile macroeconomice din ultimii doi
ani au avut o contribuţie importantă la deteriorarea calităţii
portofoliului de credite al IFN. Ritmul de creştere a ratei
creditelor neperformante a cunoscut un avans accelerat în
prima parte a anului 2009, fiind urmat de o temperare a
dinamicii acestuia începând cu a doua jumătate a anului
2009, tendinţă care s-a menţinut şi pe parcursul anului
2010.
Instituţiile financiare nebancare
 Creditele acordate de IFN şi-au păstrat traiectoria descrescătoare pe
care s-au înscris de la începutul anului 2009, soldul acestora la finalul
anului 2010 fiind de 26,2 miliarde lei, în scădere cu 13 la sută faţă de
decembrie 2009 şi cu 28% faţă de punctul maxim al volumului
creditului, înregistrat în decembrie 2008. Restrângerea activităţii IFN
şi uşoara revenire a creditelor acordate de instituţiile de credit au
condus la o diminuare semnificativă a ponderii creditelor acordate de
IFN în totalul creditului neguvernamental, de la 18 la sută în
decembrie 2008 la 12 la sută în decembrie 2010.
 Având în vedere specificul activităţii, principalul risc cu care se
confruntă entităţile incluse în acest sector financiar este riscul de
credit. Evoluţiile macroeconomice din ultimii doi ani au avut o
contribuţie importantă la deteriorarea calităţii portofoliului de credite
al IFN. Ritmul de creştere a ratei creditelor neperformante a cunoscut
un avans accelerat în prima parte a anului 2009, fiind urmat de o
temperare a dinamicii acestuia începând cu a doua jumătate a anului
2009, tendinţă care s-a menţinut şi pe parcursul anului 2010.
 Continuarea procesului de consolidare fiscală, încheierea acordului de
finanţare cu organisme financiare internaţionale şi încetinirea
semnificativă a declinului activităţii economice au determinat
diminuarea, pe parcursul primului trimestru din 2011, a randamentelor
oferite de titlurile de stat cu maturitatea reziduală de un an, până la un
nivel apropiat de rata dobânzii de politică monetară. Turbulenţele
financiare generate de criza datoriilor suverane ale unor state europene
au avut un impact limitat şi doar pe termen scurt asupra
randamentelor oferite de titlurile de stat din România.
Sectorul companiilor
 Stabilitatea financiară este afectată prin două canale de către acest
sector:
 capacitatea de onorare a serviciului datoriei către creditorii financiari;
 disciplina de plată între parteneri.
 Calitatea portofoliului de credite acordate companiilor nefinanciare a
continuat să se deterioreze în 2010, dar într-un ritm mai lent faţă de
perioada anterioară.
 Numărul lunar al companiilor care generează pentru prima dată o
restanţă sau au credite care sunt clasificate pentru prima dată într-o
categorie inferioară sau egală cu "substandard" s-a situat în 2010 pe
un trend descendent, dar rămâne la un nivel ridicat. Numărul
companiilor care obţin pentru prima dată un credit, precum şi
volumele aferente acestuia sunt inferioare valorilor aferente
companiilor noi care generează credite neperformante.
 Firmele din sectoarele economice care sunt cele mai importante
pentru bănci (în ceea ce priveşte numărul companiilor care au luat
credite bancare, cât şi volumul creditului contractat), respectiv
industria prelucrătoare, comerţul şi serviciile, înregistrează o medie a
probabilităţii de nerambursare cuprinsă între 14 şi 15,5% (pentru
iunie 2011).
 Disciplina de plată a avut evoluţii mixte în 2010: s-a deteriorat în
cazul relaţiei inter-companii, dar s-a îmbunătăţit pe relaţia companii
– buget central. Disciplina laxă de plăţi nu este o caracteristică
generalizată la nivelul economiei româneşti, ci este concentrată la
Sectorul populaţiei
Sectorul populaţiei afectează stabilitatea financiară prin două
canale:
 gradul mare de îndatorare;
 poziţia valutară scurtă de amploare semnificativă.
 Pe parcursul anului 2010 îndatorarea populaţiei s-a mai
temperat din cauza factorilor de:
 ofertă - standardele şi termenii creditării practicate de bănci
s-au menţinut în anul 2010 la un nivel ridicat de
restrictivitate;
 cerere.
 Decizia de îndatorare a fost amplă la nivelul societăţii
româneşti. Numărul persoanelor cu credite la bănci sau IFN
este de circa 4,3 milioane persoane (respectiv 43 la sută din
populaţia activă a României, în martie 2011), în scădere faţă
de anul 2009 (cu 4,7 la sută).
 Îndatorarea populaţiei nu este concentrată la nivelul
anumitor bănci - indicele Herfindahl-Hirschman se află sub
pragul critic, iar evoluţia pe tipuri de credite (imobiliare sau
de consum) este asemănătoare. În consecinţă, eventuale
măsuri suplimentare de temperare a gradului de îndatorare
au eficienţă mai mare prin aplicarea la nivel
macroprudenţial (şi nu la nivel microprudenţial).
CONCLUZIE:



Principalele vulnerabilităţi externe ale României la momentul
declanşării crizei s-au temperat considerabil. În primul rând, deficitul
de cont curent s-a situat şi în anul 2010 la un nivel moderat (4,1 la
sută din PIB), iar exporturile au performat peste media regiunii.
Pe fondul nevoilor mari de finanţare ale statului, băncile şi-au
majorat expunerea faţă de sectorul guvernamental, ponderea
creditului de acest tip (inclusiv titlurile de valoare negociabile) în
creditul intern ajungând la 23,1% în aprilie 2011. La nivelul
sectorului privat, procesul de dezintermediere început în anul 2009 a
continuat, în linie cu evoluţiile observate în cele mai multe ţări din
regiune. Îndatorarea totală a companiilor şi a populaţiei de la bănci şi
IFN (rezidente şi din străinătate) a scăzut în anul 2010 cu 5% (în
termeni reali), ajungând la 60,7% din PIB (în decembrie 2010).
Creditarea în valută a rămas o problemă atât din punct de
vedere al stocului, cât şi al fluxului. Stocul creditelor în valută (atât
din surse interne, cât şi externe) a crescut în perioada decembrie
2009-martie 2011, pe fondul înregistrării unei poziţii valutare scurte
semnificative în cazul populaţiei.


Calitatea portofoliului de credite a continuat să se deterioreze, dar
într-un ritm mai lent. Raportul de solvabilitate s-a situat la un
nivel confortabil (14,9%, în martie 2011). Arbitrajarea
măsurilor prudenţiale adoptate de BNR sau relaxarea
prociclică a standardelor de prudenţă se dovedesc a afecta
pe termen mediu calitatea portofoliilor entităţilor care au
folosit asemenea practici. Administrarea riscului de lichiditate
a fost îmbunătăţită prin completarea cadrului de reglementare, în
sensul detalierii cerinţelor existente cu privire la rezerva de
lichiditate.
O problemă acută a sistemului bancar românesc este alimentată
de insuficienţa economisirii pe termen lung. (realitatea arată
că noi nu dispunem încă de un sistem de economisire pe termen
lung). Plasamentele bancare sunt în majoritate pe termene
medii şi lungi. Această nesincronizare a maturităţilor creează
băncilor dificultăţi majore, expunându-le la un risc semnificativ.
Este dificil să cerem băncilor să–şi schimbe atitudinea, strategia şi
deciziile care sunt în marea majoritate prociclice. Pe de altă parte,
Banca Naţională, prin politicile sale prudenţiale şi instrumentele
de care dispune, poate şi trebuie să fie anticiclică.
BIBLIOGRAFIE:








http://www.bnr.ro/Sistemul-bancar-din-Romania--pilon-de-baza-al-sistemului-financiar-7333.aspx
http://www.scritube.com/economie/finante/Evolutiasistemului-bancar-rom1721720189.php
http://www.referatmd.com/economie/structura-sievolutia-sistemului-bancar-din-romania
http://www.referat.ro/referate/Evolutia_si_rolul_siste
mului_bancar_in_Romania_7a0da.html
http://facultate.regielive.ro/referate/economie/evolutia
-sistemului-bancar-in-romania-2741.html
http://www.scribd.com/doc/30588797/Evolutia-SiRolul-Sistemului-Bancar-Din-Romania
http://www.bnr.ro/Sistemul-bancar-din-Romania--pilon-de-baza-al-sistemului-financiar-7333.aspx
http://www.ligiagolosoiu.ro/content/curs01.pdf
MULTUMIM
PENTRU ATENȚIE

similar documents