Presentation1 [Autosaved]

Report
Definiţia migraţiei
 Migraţia peştilor
 Migraţia animalelor
 Migraţia in mediul terestru
 Migraţia păsărilor
 Migraţia in mediul acvatic

Migraţia peştilor
Peştii migrează în căutarea surselor de hrană
sau a locurilor de reproducere. Multe specii
rătăcesc prin oceane în urmărirea „norilor”
de plancton (un amestec de vegetale şi
vieţuitoare microscopice), ce au densitate
variabilă în funcţie de sezon. în plus, multe
specii migrează spre locurile de reproducere
pentru a-şi depune icrele
Adaptarea peştilor migratori
Migraţia între râu şi mare
nu este o sarcină uşoară.
Apa mării este mult mai
sărată decât cea a
râurilor; schimbarea
salinităţii are consecinţe
semnificative asupra
tuturor peştilor.în apa
dulce conţinutul de sare
al lichidelor corporale
este mult mai mare decât
al mediului înconjurător,
în urma procesului de
echilibrare numit
osmoză, apa pătrunde
prin pielea peştelui.
Pe urmele migratorilor
Migraţia peştilor este în continuare o enigmă pentru cercetători,
dar prin dezvoltarea tehnologiei, studierea peştilor devine din ce
în ce mai uşoară. în acest scop pot fi utilizate proprietăţile a trei
tipuri de unde: UHF, VHF şi unde acustice.
Un aparat tipic de telemetrie (pentru măsurarea distanţelor) este
reprezentat de un „clopoţel” acustic ce poate fi fixat de exteriorul
peştelui, în stomacul acestuia sau implantat în corpul său. Acest
dispozitiv emite ultrasunete, ce pot fi ulterior transformate în
sunete auzibile. Aria de acţiune a acestor dispozitive este de
regulă un kilometru, iar urmărirea peştilor se face de pe vapoare
sau de pe malul râurilor.
SOMONUL
Somonii, alături de unele specii de broaşte ţestoase marine, călatoresc pe
distanţe mari de la locul unde au eclozat, reuşind să se intoarcă cu
exactitate in acelaşi spaţii pentru a se reproduce, atunci cand ating
maturitatea. Modalitatea in care astfel de peşti şi reptile reuşesc să-şi
regăsească cu exactitate traseul străbătut in primele luni de viaţă, a fost
unul dintre misterele care au tulburat generaţii intregi de naturalişti.
Anghila
Ca toate speciile de
Amphihaline, anghila migreaza
in Marea Sargaselor pentru
reproducere. Depunerea are
loc la sfarsitul iernii - inceputul
primaverii in Marea Sargaselor.
Larvele leptocefale sunt aduse
pe coastea Europei de Curentul
Golfului in aproximativ 7 - 11
luni dar poate dura pana la 3
ani. In stadiul de larve, puii de
anghila nu seamana deloc cu
parintii avand forma unor
frunze, semitransparente si se
hranesc numai cu plancton.
Ca peste migrator anadrom, primavara (aprilie-mai)
urca in susul Dunarii, pentru reproducere, pana la
Portile de Fier, depunand icrele in tot cursul fluviului, in
locuri adanci, cu fund pietros si nisipos (mai-iunie);
catre toamna, cea mai mare parte dintre adulti si tineri
se intorc in mare, unde ierneaza la adancime in grupuri
mici.
Se hraneste cu moluste si pesti mici.
Traieste circa 45 de ani si chiar mai mult.
este un fenomen mult mai
amplu, dar şi mai planificat, decât simpla deplasare a
animalelor.
Un biolog pe nume Hugh Dingle, încercând să înţeleagă
esenţa ei, a identificat cinci caracteristici care se aplică tuturor
migraţiilor, în diferite grade şi combinaţii. Ele sunt deplasări
prelungite care duc animalele în afara habitatelor familiare;
tind să fie liniare, nu întortocheate; presupun comportamente
speciale de pregătire (cum ar fi supraalimentarea) şi de
sosire; necesită consum special de energie. Şi încă ceva:
animalele migratoare menţin o concentrare intensă asupra
misiunii importante care le determină să nu fie distrase de
tentaţii şi deturnate de obstacole care ar abate alte animale.
Migraţia animalelor face parte
din comportamentul acestora.
Ele migrează sau călătoresc de la
un habitat la altul, pentru a
beneficia de resurse diferite sau
superioare, cum ar fi hrana mai
multă sau locuri mai calde si mai
sigure pentru reproducere.
Cele mai multe migraţii au loc o
data pe an într-un anumit
anotimp, dar altele apar mai
mult sau mai puţin frecvent. Cu
toate că migraţiile sunt necesare,
acestea consumă foarte mult din
energia si timpul animalului,
expunând-ul la pericole, cum ar
fi lipsa mâncării sau epuizarea.
î
În mediul terestru, în regiuni
precum savanele aficane si tundra
arctică, mâncarea şi apa sunt rare
mai tot timpul. Turmele de
animale călătoresc în funcţie de
sezon pentru a folosi cât mai bine
resursele existente. De exemplu,
în Canada, cariboul petrece iarna
în padurile de conifere. în aprilie,
el migrează în nord spre tundră
(regiunea Arctica fară copaci)
pentru reproducere, unde se
hrăneşte cu licheni si ierburi. El se
întoarce în pădure de îndată ce
iarna arctică reîncepe şi pamântul
este acoperit de o crustă groasă
de gheaţă.
Multe păsări migrează sezonier. Primavara, ele
zboară din zonele cu ierni mai calde şi cu
cantităţi mari de hrană spre zonele mai reci unde
îşi depun ouăle şi îşi cresc puii. Aceste regiuni
mai reci au hrană numai primavara şi vara.
Unele specii migrează oricum în zone cu mai
puţină hrană, dar care oferă mai multă protecţie
în perioada reproducerii şi creşterii puilor.
Cea mai lungă distanţă este parcursă de chira
polară. Ea zboară din locul în care depune ouăle,
din zona arctică până în Anctartica şi înapoi, în
fiecare an – o călătorie dus – întors de
aproximativ 36000 km.
Un alt exemplu sunt pinguinii Adelle care
călătoresc peste 300 km pe gheaţa dură a mării
pentru a ajunge la locurile unde se reproduc, pe
continentul Antarctic. Aceeaşi pereche de pinguini
va reveni la acelaşi cuib in fiecare an.
Principalele motive ale migrării păsărilor
sunt:oferta de hrană variată cu
anotimpurile,căutarea celui mai potrivit loc
pentru cuibărit, fuga din faţa inamicilor
naturali şi evitarea suprapopulării. Durata şi
distanţa parcursă cu ocazia migrării este
însă diferită. Unele păsări migrează zilnic:
nopţile şi le petrec în centrul oraşului, unde
este mai cald decât la periferie.Alte
păsări,care cuibăresc în emisfera nordică,
observă că toamna zilele devin mai scurte
şi mai reci, scade ritmul de creştere al
plantelor şi oferta de hrană. Primăvara, în
locurile de iernat temperatura creşte şi
scade umiditatea, astfel încât păsările
doresc să se întoarcă în regiunile mai reci.
Păsările mai grele, cum ar fi berzele,
trebuie să depună un efort mai mare
pentru zbor. Tocmai din acest motiv, se
străduiesc ca în timpul migraţiei să
parcurgă distanţe cât mai mari prin
planare. În timpul zborului de toamnă,
dinspre Europa spre Africa, prin
intermediul curenţilor ascendenţi calzi
se pot ridica uşor,din ce în ce mai sus.
Pentru multe păsări, Europa Centrală
reprezintă cel mai sudic punct al
migrării.
.
• Lebăda pitică de exemplu, migrează
din zonele de clocit ale Siberiei de
Nord, până la malul Mării Nordice.
În mediul acvatic există multe
vieţuitoare care migrează. Astfel
balenele călătoresc din teritoriile
de hrănire spre cele unde se
reproduc şi înapoi, în fiecare an.
Din noiembrie până în aprilie,
balena albastră şi balena cu
cocoaşă se hranesc cu animale
mici, numite krill în regiunile
polare. Odată cu apropierea iernii
ele străbat oceanul Atlantic, Pacific
şi Indian ca să se reproducă în
apele tropicale calde.
Temperatura mării, în continuă
creştere, afectează obiceiurile de
migraţie ale broaştelor ţestoase de
pe coasta de nord a Italiei.
Ecologiştii din Italia se tem ca
schimbările de climă influenţează
migraţia broaştelor ţestoase.
Temperatura Mării Ligurice din
nord-estul Italiei este mult mai mare
în acest an, după ce peninsula a
traversat cea mai călduroasă iarnă
din ultimele două secole.
De obicei, în lunile aprilie şi mai,
apa mării are 12-13 grade Celsius.
Anul acesta temperatura nu a scăzut
sub 19 grade.
Revista,,Terra’’
Revista ,,Arborele Lumii’’
www.wikipwdia.ro
www.descopera.ro
Proiect realizat de:
Bercu Bogdan
Popa Andreea
Popa Tedi
Stanciu Denisa
Zachia Diana

similar documents