TRIUNGHIUL BERMUDELOR Fenomenele misterioase care au loc în aşa numitul Triunghi al Bermudelor, zona situată între Florida, Puerto Rico şi insulele Bermude, nu.

Report
TRIUNGHIUL
BERMUDELOR
Fenomenele misterioase care au loc în aşa numitul Triunghi
al Bermudelor, zona situată între Florida, Puerto Rico şi insulele
Bermude, nu mai constituie de multă vreme un subiect tabu
pentru oamenii de ştiinţă.
Şi totuşi, în ciuda numeroaselor teorii emise până în
prezent, enigma dispariţiilor continuă să persiste.
Se spune că în Paradis există un loc funest, din care unii cred că nu se poate scăpa:
Triunghiul Bermudelor. Se ştie că sute de ani, vase şi avioane au dispărut în geometria sa
diabolică, însă misterul său continuă să lase lumea perplexă. Şi de fapt, ce se întâmplă
aici în Oceanul Atlantic ? E un vârtej meteorologic, o forţă electromagnetică misterioasă,
o acţiune divină răzbunătoare sau pură imaginaţie ? Un om al ştiinţei poate spune că, de
fapt, premisa Triunghiului Bermudelor e falsă. Dar să sondăm abisurile întunecate ale
acestui Triunghi, în încercarea de a clarifica misterul.
Când Oceanul Atlantic e liniştit, el reprezintă un spaţiu perfect pentru relaxare, însă
aparenţa poate fi înşelătoare. Sute de oameni s-au aventurat în acest Triunghi şi nu s-au mai
întors.
Vasele au dispărut fără urmă, iar avioanele au fost smulse de pe cer. Nu au solicitat
ajutor şi nu s-au găsit epave. Triunghiul Bermudelor acoperă o arie de 1,3 milioane km².
Cuprinde ape extrem de periculoase şi un fund oceanic care,de la ape puţin adânci, devine o
vale oceanică întunecată, aflată la adâncime de ordinul kilometrilor.
Au fost multe zvonuri şi teorii privind dispariţiile ciudate de aici. Marinarii şi aviatorii
semnalizează fapte sinistre de sute de ani. Dispariţia simultană a cinci avioane a atras
atenţia asupra Triunghiului.
Triunghiul Bermudelor (numit şi Triunghiul Morţii, Triunghiul
Diavolului, Marea Dezastrelor, Cimitirul Atlanticului) este
traversat spre nord-est de renumitul curent Gulfstream, care ia
naştere chiar la intrarea în Marea Sargaselor prin unirea
curentului Floridei cu cel al Antilelor, lat de circa 200 kilometri,
cu viteza de deplasare de peste 10 kilometri pe ora, pare a
nu fi străin de sinistrele întâmplări din zonă.
În Triunghiul Bermudelor se întâmplă multe lucruri pe care nu le află nimeni. Trombe,
rafale şi alte fenomene la scară mică, care au loc doar pe distanţă mică, nu sunt văzute
sau prevăzute de nimeni. Apar brusc şi dispar. Cine nu se află acolo, nu ştie că s-au întâmplat.
O trombă poate face fărâme un vas sau un avion. Sute sunt semnalate în această regiune anual
şi poate mai au loc multe altele, care nu sunt anunţate.
Mai sunt valuri uriaşe, ziduri de apă repezi, înalte cât zece etaje,
care par să apară din senin şi răstoarnă chiar şi vase mari. „Sunt atât de mari,
încât, în trecut, puţini credeau că aceste valuri există cu adevărat. Până de curând,
valurile imense au fost observate de oamenii din larg. Unele au fost văzute de
căpitani experimentaţi din marina SUA. Ei au semnalat valuri uriaşe de peste
30 m.”(A. Mariano). Cutremurele submarine pot cauza valuri seismice. Un vânt puternic,
necruţător şi oceanul învolburat pot ridica aceste ape agitate la înălţimi periculoase.
Triunghiul Bermudelor are toate aceste elemente, plus încă unul. Cum în Triunghi
navighează multe vase, e o mare probabilitate ca un val uriaş să influenţeze un vas
şi, în unele cazuri, să-l răstoarne.
Cel care a semnalat pentru prima dată existenţa unor fenomene neobişnuite în regiune a fost
chiar Cristofor Columb. El a notat în jurnalul personal că în timpul expediţiei din
anul 1492 busola a luat-o razna şi el şi membrii echipajului au văzut lumini ciudate
Anyway this was the real start
pe cer, “o flacără orbitoare” care s-a prăbuşit în ocean. Aceste fenomene au fost
of theexplicate
mystic pe baza informaţiilor din jurnal: focul ciudat ar fi fost un meteorit
ulterior
iar enigma inexactităţii busolei constând de fapt în discrepanţa dintre nordul geografic
şi nordul magnetic. Busola nu indică nordul adevărt ci pe cel magnetic, aflat la mulţi kilometri
de cel real, iar indicaţiile busolei se schimbă în timpul călătoriei, lucruri pe care Columb nu
le ştia pe atunci. Se poate răspunde însă pe bună dreptate că nu era pentru prima dată
când Columb folosea o busolă, chiar şi necunoscând diferenţa dintre nordul magnetic şi
cel real, însa era pentru prima dată când îl surprindeau indicaţiile ei.
Columb a povestit că a văzut aici ciudate ,,fâşii luminoase'' de ,,apă albă''.
Să mai adăugăm aici şi incredibila dispariţie a avionului pilotat de Antoine de Saint-Exupery
plecat la sfârsitul lunii iulie 1944 de pe aerodromul din Corsica, într-o misiune de cercetare.
După cum spune autorul în povestea ,,Micului Print'': ştiu sigur că el a revenit pe planeta sa,
pentru că, la ivirea zorilor, nu i-am gasit trupul'', tot aşa,pilotul şi avionul său nu vor mai fi
regăsiţi niciodată. (Este adevărat, de-a lungul anilor, s-au găsit diverse motivaţii acestei
dispariţii. Dar nici una dintre ele nu acoperă complet toate aspectele curioase legate de
,,Cazul lui Saint-Exupery'')
Începe acum aşa-numita perioadă modernă'' a misterioaselor dispariţii din Triunghiul
Bermudelor. Ea debutează cu celebrul ,,Zbor nr. 19'' din ziua de 5 decembrie 1945, la ora
14: 00 (ora locală), cinci avioane de tipul ,,Grumman Avengers - TBM'‘decolau de la baza
militara americana Fort Lauderdale din Florida.
Echipajele lor, compuse din piloţi cu mare experienţă, având fiecare între 6 si 12 ani de
practică aviatică, erau înzestrate cu bărci pneumatice şi centuri de salvare.
Era vorba de un zbor obişnuit de patrulare: 250 km spre est, 60 spre nord şi întoarcerea
la bază.
Misiunea era cunoscută ca Zborul 19. Aviatorul David White a fost
instructor de zbor, iar Charles Taylor,şeful echipei Zborul 19. Era
o zi senină, iar apele erau liniştite. Dar, la mijlocul misiunii, Taylor
a semnalat că au probleme.
El a observat că busola s-a dereglat. Controlorii de zbor de la sol
au încercat să vorbească cu ei, însă semnalele lor radio
deveneau tot mai slabe. Curând, nimeni n-a ştiut încotro s-a îndreptat
escadrila. În câteva ore, avioanele, având la bord 14 bărbaţi, au dispărut.
Avioanele de salvare au cercetat oceanul şi cerul. David White a fost în
unul din ele: „Am căutat cu zel câteva zile. N-am găsit nimic.” Apoi,
Triunghiul şi-a exercitat iar magia mortală. Unul dintre avioanele de
salvare, cu întregul echipaj, a dispărut. După cinci zile, căutarea a fost
abandonată. Şase avioane şi 27 de oameni dispăruseră fără urmă în
Triunghiul Bremudelor. În scurt timp, au început să apară zvonuri. Cum se puteau şase avioane
să se volatilizeze ? Potrivit unei teorii, o forţă electromagmetică ciudată preluase controlul
asupra instrumentelor de navigaţie sau că au fost răpite de extratereştri. Curând, oamenii au
început să acorde atenţie acestor întâmplări ciudate.
Gian Quasar e unul dintre aceştia: „Nu mă interesează tragediile şi accidentele. Investighez
misterele.
Avioanele n-ar fi trebuit să dispară.” El studiază de 15 ani misterele din Triunghiul
Bermudelor şi Zborul 19. A scris cartea „Into the Bermuda Triangle”, care acoperă aproape
toate teoriile, de la OZN-uri, la OSN-uri.
Pare puţin probabil, dar o poveste de multe decenii, atrage atenţia asupra acestor obiecte
subacvatice neidentificate.
E unul dintre cazurile esenţiale ale Triunghiului.
Mai târziu, la sfârsitul anului 1976, o echipa de
oameni de ştiinta italieni pregateşte o
expediţie de investigare a misteriosului Triunghi al Bermudelor. Nu s-a
mai auzit nimic despre această expeditie. Va fi avut oare loc ? Sau a disparut
şi ea, devenind victima fatalului Triunghi ?
În vara anului 1977, nava ştiinţifică sovietică ,,Acad. Kurciatov’’ (deplasament
7000 tone, 26 laboratoare ştiinţifice, un centru de calcul) părăseşte portul
Kaliningrad îndreptându-se spre zona insulelor Bermude. Ea participa la un vast program
Ştiinţific sovieto-american numit ,,polymode’’ (format din mai multe nave americane şi sovietice),
care-şi propune, timp de un an, să studieze fenomenele oceanice, curenţii, vârtejurile,
magnetismul, meteorologia, geochimia, precum şi explorarea interacţiunilor pamânt-atmosferă
în zona respectivă. Vladimir Kort, şeful laboratorului Institutului de Oceanologie al Academiei
de Ştiinţe al U.R.S.S. şi conducătorul părţii sovietice a experimentului ,,Polymode’’, a fost
întrebat, în cadrul unui interviu, dacă experienţele respective vor putea dezvălui taina dispariţiei
navelor în Triunghiul Bermudelor. Acesta a răspuns textual: ,,Dispariţia misterioasă a unor
nave în această zonă a oceanului poate fi parţial explicată prin uragane puternice. Asemenea
uragane, cuprinzând suprafete de 200-300 kmp, modifică direcţiile curenţilor submarini faţă
de felul cum sunt ei trecuţi în hărţile de navigaţie. Într-o asemenea situaţie, nava îşi poate
pierde direcţia, I se poate distruge cârma şi se scufundă. Acest lucru se putea produce mai
frecvent în urmă cu 15-20 de ani, când nu existau încă aparate moderne de radio-locaţie’’.
Fără comentarii.
Încă o curiozitate: în toamna anului 1977, este descoperită în dreptul Arhipeleagului Bahamas
o ,,pungă de apă straină’’. După analizele efectuate, oceanografii ajung la concluzia că este
vorba de apă din Marea Mediterană ! Nici o explicaţie logică pentru acest fapt straniu care
sfidează logica.
Să fie oare vorba despre un fenomen natural înspăimântător, o
exagerare mediatică a unor fapte obişnuite, o intervenţie a
extratereştrilor,o urmare a scufundării continentului Atlantida sau o ruptură
în dimensiunea spaţiu-timp? Tocmai diversitatea explicaţiilor este cea care
suscită curiozitatea şi menţine interesul viu.
S-au lansat numeroase ipoteze, de la cele mai serioase până
la cele mai fanteziste. Iată unele dintre ele: variaţii subite ale nivelului
mării erupţii vulcanice submarine, furtuni sau găuri în ocean care înghit
navele şi avioanele, acte de piraterie, fenomene de disociere a materiei
printr-un efect de rezonanţă acustică, răpiri efectuate de extratereştri,
brusca eliberare de gaz aflată pe fundul mării ca urmare a unei
activităţii seismice.
Dar ceea ce este mai puţin cunoscut sau mediatizat, sunt apariţiile care se
semnalează regulat în această regiune. Ele sfidează logica şi par
să pună în discuţie concepţia noastră despre spaţiu, timp şi materie.
Apariţii stranii. La 17 februarie 1935, un avion fantomă a plecat în tăcere, în ocean, în
larg, la Daytona Beach, în prezenţa a sute de martori. În acel loc marea nu este foarte
adâncă şi au fost declanşate imediat cercetări. Dar nu s-a găsit nici o epavă şi nu a
fost declarat nici un avion dispărut. În cursul lunii iulie 1975, un grup de oceanografi
au traversat o furtună magnetică. Jim Thorne a vrut să filmeze aceste descărcări
enorme de energie însă la developare, fotografia a arătat, dincolo de o strălucire,
o navă cu pânze pătrate, în timp ce în acea zi, nici o navă nu se afla acolo. John Sander,
steward pe Queen Elisabeth 1, a văzut un avion mic, a zburat aproape razant cu suprafaţa
mării în apropiere de pachebot. Un ofiţer şi un alt marinar au fost şi ei martori la acest
eveniment. Nava s-a oprit şi a trimis o şalupa dar salvatorii nu au reperat nici un fel de
stricaciune.
Una dintre întâmplările cele mai stranii a fost trăită de Helen Cascio.
S-a îmbarcat pentru un zbor spre Tuk Island la comanda unui 172, cu un
pasager la bord. La ora prevăzută pentru sosire, un avion Cessna se
învârtea deasupra insulei însă a plecat fără a ateriza. Apoi avionul a fost
zărit şi chiar au fost capturate mesajele pilotului însă ea nu părea să audă
nimic. "Nu înteleg nimic”.
Trebuia să văd oraşul, aeroportul. Dar, acolo jos nu este nimic. Este complet
deşertic!" Turnul de control a încercat să ia contact cu pilotul însă acesta parea orb
şi surd. Controlorii de trafic aerian, au văzut brusc avionul făcând o curba largă si dispărând
într-un banc de nori din care nu a mai ieşit niciodată. Totuşi, acest avion era cât se poate
de real şi pilotul îşi anunţase aterizarea dându-i identificare turnului de control. După
cum a declarat Helen Cascio, insula avea un aer de deşert total ca în perioada când omul
nu contruise nici oraşul nici aeroportul. Părea o insula pustie! Oare acel avion misterios
revenise din alte secole? Era vorba de o iluzie temporală sau de o distorsiune de timp cât se
poate de reală?
S-au înregistrat aproape 100 de dispariţii în interiorul Triunghiului Bermudelor. Trebuie
subliniat însă că s-au produs accidente şi în zonele învecinate. Dintre ele, două dispariţii
permit să se ajungă la o soluţie ştiinţifică.
În 1961, Albatross, o navă şcoală, a dispaărut subit în largul Floridei luând cu ea 6
din cei 19 membri ai echipajului. După spusele supravieţuitorilor, velierul a fost prins într-o
furtună de o incredibilă violentă. În fapt, acest fenomen nu are nimic extraordinar. Numai că
în acea zi, până atunci, timpul fusese frumos. Velierul înainta pe o mare caldă, când, deodată,
o rafală de vânt l-a rasturnat. Acest lucru a durat câteva minute apoi marea a redevenit
calmă. Marinarii au denumit acest fenomen imprevizibil "vijelia albă".
Misterul "vijeliei albe" este pe
punctul de a fi rezolvat ca
urmare a prăbuşirii unui avion
în 1975. În acea zi, o rafală
descendentă s-a produs chiar
în momentul în care avionul
a survolat aeroportul.
Ea a antrenat o violentă
turbulenţă atmosferică.
Câteva secunde mai târziu
avionul s-a prabuşit.
Acest vânt violent se numeşte
rafală descendentă şi de
fapt este o adevărată avalanşă
de aer care cade dintr-o
dată dintr-un nor. Vântul care
suflă cu peste 300km/oră poate
fi absolut distrugător
Fenomenul nu dureaza niciodată mai mult decât câteva minute şi seamănă mult cu o vijelie
albă descrisă de marinari.
Studiul afirmă că acest fenomen se produce şi în mare. Sub efectul soarelui, energia
termică, apele se ridică în atmosferă şi antrenează formarea de cumulo nimbus,
deasupra arhipelagului Bermude şi până la Golful Mexic. Cel mai mare dintre aceste
cumulo nibus înmagazinează o vastă energie termică provenind din mare. Astăzi
se ştie că ele provoacă rafalele coborâtoare atât de devastatoare.
Dacă rafalele coborâtoare pot să scufunde o navă, chiar şi pe cea mai mare, în schimb ele
nu pot provoca nici o explozie. În mod curios, un accident care a avut loc la o staţie de foraj
petrolier a permis să se stabilească o ipoteză destul de fiabilă. În timpul unui foraj a avut loc
o explozie şi un incendiu a răvăşit staţia. S-a stabilit că importante cantităţi de metan au
scăpat din subsolul marin şi au ieşit la suprafaţă pentru a lua foc. Acest gaz care urca în
forţă poate uşor să transforme o platformă petrolieră în scrum. Conform oamenilor
de ştiinţă, iată un scenariu care ar fi dus la dispariţia avioanelor: în platoul continental,
la peste 500 metri adâncime la o temperatură inferioară de 5 garde celsius, hidratul de
metan rămâne stabil. Când fundul mării se fragmentează sub efectul unui seism, de
exemplu, scapă importante cantităţi de metan.
Hidratul de metan urcă la
suprafaţa apei în trombă. Un
vas poate fi astfel prizonier
într-o asemenea mare. El işi
pierde flotabilitatea şi se
scufundă.Când aceste volume
importante de metan ating
suprafaţa apei,gazul, mai uşor
decât aerul, urca în atmosferă.
Cănd motorul avionului intră în
contact cu metanul,
gazul ia foc şi aparatul explodează.
Adevărul se gaseşte aici. Putem să
spunem oare că dispariţiile
misterioase din faimosul
Triunghi al Bermudelor nu au de a
face cu activităţi paranormale?
Oamenii de ştiinţă se abţin să
ofere o concluzie certă.
Totuşi, un fapt este clar: atât de multe dispariţii în această zonă nu se pot explica raţional.
Posibile explicaţii
Ipoteze privind bizarele evenimente nu au întârziat să apară. Explicaţiile au cuprins de la
intervenţii extraterestre şi tunele ale timpului până la argumente ştiinţifice pertinente, fără
însă ca vreuna dintre ipoteze să poată elucida cauzele reale ale fenomenelor.
Probele de apă prelevate din zona Bermudelor au scos la iveală o însemnată cantitate de sulf
şi litiu, fapt ce a determinat pe unii oameni de ştiinţă să aprecieze că apa ar fi de origine
vulcanică şi că aceasta ar ţâşni la suprafaţă sub forma unor uriaşe gheizere marine.
Dereglarea aparatelor electronice şi a busolelor ar putea fi urmarea unor perturbări ale
câmpului magnetic al Pamântului, fapt menţionat şi pe hărţile aeriene oficiale.
Nu a fost ocolită nici teoria valurilor uriaşe produse de către cutremurele submarine, valuri
care ar fi putut scufunda chiar şi cele mai mari nave. Ipoteza este însă una fantezistă,
cu atât mai mult cu cât nici un val uriaş nu a fost semnalat la ţărm în perioada
dispariţiei navelor, iar prezenţa unor tsunami nu ar explica şi disparitia avioanelor.
Şi totuşi, cea mai plauzibilă explicaţie a fost oferită de catre oceanografii ruşi.
Aceştia au semnalat prezenţa unor uriaşe zăcăminte de gaz metan aflate sub fundul mării,
în zona Triunghiului Bermudelor, care adunate ar echivala cu dublul cantităţii tuturor zăcămintelor
de gaz metan, petrol şi cărbune existente la ora actuală în întreaga
lume.
Gazul care s-ar elibera prin crăpăturile scoarţei terestre ar urca la suprafaţă sub forma
unor bule gigantice modificând densitatea apei mării. Drept urmare, navele şi-ar pierde
flotabilitatea şi s-ar scufunda brusc, în numai câteva secunde.
Teoria cercetătorilor ruşi pare a explica şi celelalte fenomene semnalate în preajma
dispariţiilor precum culoarea albă a apei, flăcările mişcătoare sau dereglarea aparatelor
electronice.
Cu toate acestea, specialiştii se feresc să ia o decizie, iar Triunghiul Bermudelor
este considerat în continuare o anomalie a naturii, fără o explicaţie unanim acceptată.
Vasele
dispărute nu
au mai fost
găsite
niciodată
imagine din satelit
Încă o dată, această zonă misterioasă
intrigă cercetătorii
din întreaga lume. În cadrul unei
expediţii ştiinţifice, s-au descoperit
peste 20 de
specii noi de creaturi marine

similar documents