Latinitate si dacism -studiu de caz-

Report
Latinitate si dacism
-studiu de caz-
Proiect de grup
Clasa a XI a A
Marin Elena
Dumitriu Cristina
Trifan Alice
Tudor Adriana
Profesor coordonator
Dima Diana
Planul referatului
1. Cuvant inainte
2. Originea romana si daca a romanilor in operele
scriitorilor romani.
- Cronicari moldoveni
- D. Cantemir
3. Dacii si romani in arheologie, muzica si
cinematografie
4. Concluzii
Cuvant inainte
Inca din clasele mici, am fost invatati despre originile noastre ca popor si despre
formarea limbii pe care o vorbim astazi. Suntem o combinatie intro o populatie de tarani
autohtoni si nobilii cuceritori romani. Dar care dintre aceastea doua radacini ereditare are o
pondere mai mare? Exista multi istorici, etimologi si lingvisti care aduc argumente pro sau
contra ioptezei ca suntem latini sau daci, precum si multi scriitori si poeti care isi dau cu
parerea sau folosesc clisee in favoarea uneia dintre aceste doua ipoteze.
Aceasta a post principalul motiv pentru care am ales acest studiu de caz. Ne-am
propus sa elucidam misterul originii noastre. Suntem daci? Suntem romani? Vom afla acest
lucru analizand argumentele lingvistice, etimologice si istorice dar si literatura romana care se
refera la acest subiect.
Speram ca, dupa ce vom studia aceste argumente, sa ne formam cel putin o opinie,
daca nu ajungem la o concluzie sigura, lucru putin probabil, avand in vedere complexitatea
acestui subiect si controversele actuale si trecute cu privire la el.
Teoriile genezei romanilor
Teritoriul de formare, “problema cea mai grea din istoria limbii romane” dupa parera lui Ovidiu
Densusianu, a fost sursa unor indelungate si energice dispute stiintifice. In principiu, discutia ramane
deschisa, in sensul ca cercetarile istorice, arheologice si lingvistice furnizeaza permanent elemente noi
in masura sa sa intrageasca si sa monteze opiniile istoricilor si lingvistilor.
Teoriile genezei etnolingvistice romanesti pot fi in trei grupe:
Teoria originii
Nord si sud
dunarene
- Teritoriul de formare a poporului si limbii romane a dost teritoriul romanizat, care
cuprindea regiuni situate la nord si sud de Dunare: Dacia si Dobrogea, sudul Panoreiei,
Dardania,Moesia Superioara si Mosia Inferioara
- Ideea a fost sustinuta de istorici si filologi :A.D.Xenopol, N.Iorga, Sextil Puscariu
Teoria originii
- Ideea a fost sustinuta de personalitati ale culturii romane: D.Cantemir, P.Maior, B.P.
Nord-dunarene
Hasdeu
- teoria nu a beneficiat de demonstratii stiintifice convingatoare, deci nu are decat
valoare istorica.
Teoria originii
Sud-dunarene
- Teritoriul de formare a poporului si a limbii romane a fost la Sud de Dunare, ca urmare a
parasirii Daciei prin retragerea aureliana.
- ideea a fost sutinuta de savanti romani, dar mai ales de autori starini: FR.J.Sulzer, Robert
Roessler.
Romanii – urmasii romanilor
(latinitatea limbii romane)
Etnogeneza românilor reprezintă un eveniment istoric fundamental în istoria noastră naţională, întrucât arată cum s-a format
civilizaţia noastră. Ea a fost un proces complex, îndelungat la care au contribuit statalitatea dacică şi creşterea puterii acesteia, cucerirea
Daciei de către romani, colonizarea, romanizarea dacilor, continuitatea populaţiei daco-romane în condiţiile convieţuirii cu populaţiile
migratoare, răspândirea creştinismului, ducând în final la crearea unei etnii distincte în spaţiul central-sud-est european.
Odată cu integrarea Daciei în imperiu, se poate vorbi şi despre o integrare a majorităţii traco-dacilor în lumea romană, cu excepţia unui
număr restrâns de daci, rămaşi în afara frontierelor provinciei create de Traian. Cu timpul însă, datorită legăturilor economice cu imperiul şi
atraşi de civilizaţia romană, ei s-au romanizat treptat.
În urma pătrunderii influenţei cultural-economice şi politice romane, dar mai ales în urma ocupării unei considerabile porţiuni
din vastul teritoriu traco-dac de către romani, populaţia autohtonă ce vorbea limba indo-europeană tracică a trecut prin transformări
culturale, politice şi chiar social-etnice profunde, supusă unui larg proces deznaţionalizator în general lent şi îndelungat, pe alocuri însă mai
accelerat, violent, având ca primă urmare înlocuirea treptată a limbii proprii indigene şi adoptarea limbii latine (romanice) în care s-au
strecurat şi câteva elemente lexicale trace.
Romanizarea lingvistică, fundamentală şi decisivă pentru apariţia limbii române, a constat în învăţarea limbii latine de către
populaţia autohtonă; generalizarea latinei a determinat fenomenul contrar, de regres şi de eliminare treptată a limbii materne, traco-daca.
Această substituţie de limbi s-a produs în cadrul unui proces încet, îndelungat, paşnic şi mai ales necesar; numai latina putea garanta
populaţiilor cucerite posibilitatea de comunicare cu reprezentanţii imperiului – soldaţi, funcţionari publici, colonişti şi comercianţi. În astfel
de condiţii, limba latină era elementul de unitate şi de coeziune, situat deasupra diversităţii sociale, politice, etnice şi lingvistice.
Durata romanizării în Dacia nu coincide cu durata stăpânirii romane, aproximativ 170 de ani, cuprinşi între 106 – 274 / 275.
Această perioadă, ferm delimitată istoric, acoperă numai faza de maximă forţă şi eficienţă a romanizării ca proces oficial şi organizat, durata
reală fiind sensibil mai mare. Procesul a continuat şi după părăsirea Daciei, cu aproximaţie, până în secolul al VII-lea: limba latină sau
diverse forme de civilizaţie materială şi spirituală n-au putut fi retrase o dată cu armata sau cu funcţionarii publici. Deosebită este poziţia
Dobrogei, care va rămâne parte integrantă a Imperiului până în anul 602. Romanizarea s-a dovedit a fi un fenomen ireversibil iar
consecinţele acesteia au fost de natură etno-lingvistică.
Romanizarea nonlingvistică a constat în preluarea de către populaţia autohtonă a unor elemente de civilizaţie spirituală şi
materială romană – rituri, credinţe, forme de organizare administrativă, tipuri de edificii sau aşezări umane, obiecte de uz curent
În anii 271-274 armatele romane părăsesc spaţiul provinciei Dacia pe care nu o mai puteau apăra în faţa atacurilor populaţiilor
migratoare. Însă nu putea fi evacuată întreaga populaţie romană din Dacia, ipoteză confirmată arheologic şi numismatic
În concluzie românii sunt unici, având un caracter etnic total diferit de celelalte popoare ce îi înconjoară
Dovezi arheologice
ale originii romane a poporului roman
Coif roman
Inscriptii romane
Unelte romane
Scut roman
Originea geto-dacica a
poporului roman
Romanii sunt fara indoiala urmasii directi ai geto-dacilor si spiritualitatealor are ce sigutanta la baza pe cea astramosilor.
Traditia este reprezentata prin intregul tezaur de valori spirituale ce se transmit pste generatii: obiceiuri, datini, credinte proprii
unei colectivitati.In notiune de traditie este cuprinsa, de asemenea, creatia culturala a unui popor in dezvoltarea sa istorica, creatie
diferentiata prin exprimarea spiritualitatii originale a acesteia. Suntem, in generel, inclincati sa atribuim traditiei un inteles pur material, sa
o legam de forme, cand in fond ea reprezinta o spiritualitate, un mod de a gandi si de a simti, propriu unei sensibilitati ce caracterizeaza o
natiune
Elementele stravechi geto-dacice se presupune a se fi pastrat in obiceiurile romanesti de Craciu sau de Anul Nou, care s-ar fi
cristalizat pe fondul stravechi autohton , la care se adauga un important aport roman
Mostenirile geto-dacice din cultura populara romaneasca se inscriu printre celelalte numeroase dovezi cu privire la descendenta
romanilor din geto-daci, se constituie in dovezi cu privire la continuitatea nosatra milenara pe spatiul in care locuim si astazi.
Cercetarile din ultima vreme au dovedit ca cele mai vechi piese de fier decoperite pe teritoriul tarii noastre dateaza din Hallstatt (sec XII
i.e.n.). Inca de la inceputul primei varste a fierului (Hallstatt A) exista indicii ca reducerea minereurilor de fier si prelucrarea lor se face pe
loc. In faza urmatoare (Hallstatt B) avm dovezi sigure cu privire la reducerea si prelucrarea fierului. In Acest sens ne stau marturie
descoperirile facute la Cernatu de Sus, Galita sau Babadag.
Gandirea si creativitatea tehnica a geto-dacilor s-a manifestat si poate si urmarita si in domeniul fortificatiilor. In afara celor
cunoscute la Sarmisegetuza, alte numeroase sunt si in alte zone.
Marea majoritate a cercetatorilor care s-au ocupat de religia geto-dacilor considera ca este de caracter politeist individualist de
tipul celui grecesc intalnit la traci , romani, celti, germani si alte numeroase populare indoueopene.
In mitologia greceasca exista destule divinitati considerate a fi de origine tracica, in asa fel incat cu greu ar putea fi separata religia
greceasca de componentii sai tracici.
Cel mai vechi document scris cu privire la religia geto-dfacilor il constituie textul lui Herodot care se refera la doctrina zalmoxiana.
Etimologii s-au incercat inca din antichitate. Filosoful Porphyrios spune ca s-a numit Zalmoxis pentru ca la nastere i se aruncase
deasupra o piele de urs iar in limba traca „zalmos” inseamna piele.
A. Pandrea reluand recent o ipoteza mai veche a lui N. Densusianu, este de parere ca numele ar fi compus din doua elemente si
un adaos grecesc: Zal – mox – is. Primul element ar face parte din familia zel, zil, zer ca si zios si dios cu sensul de zeu iar cel de-al doilea ar
fi cuvantul mos din limba romana si albaPentru a stabili doctrina zalmoxiana va trebui sa pornim de la textul lui Herodot. Mai intai: getii „se
stiu face nemuritori” si ei cred ca nu mor, iar cel care dispare din lumea aceasta se duce la Zalmoxis. Ca acesta credinta a fost propovaduita
de Zalmoxis o aflam tot de la Herodot, care ne spune ca el ii invata pe oaspetii sai ca nici el si nici urmasii lor nu vor muri, ci vor merge intrun loc unde trai vesnic si „vor avea parte de toate bunatatile”neza. Deci Zalmoxis ar fi Zeul Mos, cel mai vechi, tatal zeilor, nu un zeu tata, ci
un zeu stramos
Dovezi arheologice ale
originii dace a poporului roman
Unelte
Monede
Bijuterii
Originea limbii si a poporului roman in scrierile cronicarilor
moldoveni
Stihuri de descalecatul tarii
Neamul Tarai Moldovei de unde sa traganeaza
Din tarile Rimului, tot omul sa creadza
Traian intaiul, imparatul, supanandu-i pre damii
Dragos apoi in moldoveni premindu pre vlahi
Martor este troianul, santul in tara noastra
Si Turnul Saverinului, munteni, in tara noastra
(Grigore Ureche)
Grigore Ureche
(1590-1647)
- Pune bazele istoriografiei romanesti
- Scrie “Letopisetul Tarii Moldaviei” din
1349 pana la 1594
- Romanii, cati se afla locuitorii la
Tara Ungureasca si la Ardeal si Maramuresu,
De la un loc scurt cu moldovenii si toti de la
Ravu se trag.”
-“ Asijderea si limba noastra din multe limbi
Iaste adunata si ne iaste amestecat graiul nostru
cu al vicinilor, macara ca de la Ravuu ne tragem,
Si cu ale lor cuvinte mi-s amestecate
-
Miron Costin
(1633-1691)
- Cel mai cult autor de cronici
- Scrie “Letopisetul Tarii Moldaviei” de la
Aron-Voda incoace
- In Predoseovie la “De neamul moldovenilor”
sunt dezvoltate ideile noastre
- El sustine responsabilitatea scrisului si rolul
educativ al istoriei: “Eu oi da same de ale
mele, cate scriu”; “Ca nu ieste alta si mai
frumoasa si mai de folos in toata viata
pmului zabava decat cetitul cartilor”
Ion Neculce
(1672-1745)
Artist al cuvantului, inscris in linia lui Ion Creanga si m. Sadoveanu
Scrie “Letopisetul Tarii Moldaviei” de la Dabija – Voda la cea de-a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat
Opera lui Ion Neculce face trecerea de la literatura istorica la literatura artistica
.
Originea poporului si a limbii romane
in scrierile lui D. Cantemir
A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În opera lui Cantemir,
influenţată de umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele
mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul
secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.
Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 - 1716), când trăia în
Rusia, la cererea Academiei din Berlin.
Descriptio Moldaviae cuprinde trei părţi:
Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munţilor, a
apelor şi a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă a Moldovei. A prezentat
flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului.
În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi administrativă
a ţării. S-au făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din scaun a
domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de
logodnă, nunţi, înmormântări.
În ultima parte a lucrării există informaţii despre graiul moldovenilor, despre
slovele folosite, care la început au fost latineşti, după pilda tuturor celorlalte popoare a
căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavoneşti.
Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică
bine documentată, ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice. Dimitrie Cantemir a
fost primul nostru cărturar care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia şi folclorul.
Scoala Ardeleana si originea poporului
si a limbii romane
•
Samuil Micu:
„Să adeverează, a treia, din limbă cum că românii ce astăzi sânt în Dachiia sânt din romanii cei vechi, că tot cel ce ştielimba
cea latinească şi cea românească bine cunoaşte cum că limba cea românească iaste alcătuită din cea latinească carea, întru atâtea
neamuri varavare, măcar rău stricată, tot o au ţinut românii în Dachiia; care lucru cu totul de c rezut face cum că ei sunt adevăraţi fii şi
nepoţi ai romanilor celor vechi carii preste toată lumea împărăţea [...] Nici să poată zice că românii s-au împrumutat din limba
latinească pentru împărtăşirea ce avea cu romanii. Că românii cei ce acum sânt în Dachiia, de multe sute de ani nici o amestecare şi nici
o împărtăşire nu au cu romanii din Italiia, de vreme ce sunt departe unii de alţii, şi în mijlocul lor multe osibite neamuri lăcuiesc, care
osibită limbă au. Iar bine să poată zice cum că românii au luoat unele cuvinte de la bulgari şi de la sloveni şi de la unguri, pentru că
aceste neamuri şi stăpâne şi vecine era şi împreună mestecate cu românii lăcuia şi să trăbuia unii cu alţii, care lucru bărbaţii cei învăţaţi
bine l-au cunoscut şi l-au însemnat...”
•
Gheorghe Sincai:
Neamul care se foloseşte de una şi aceeaşi limbă, coruptă neîndoios, dar romană sau latină, diferită totuşi de italiană,
franceză, spaniolă, însă apropiată cel mai mult de vallică şi de italiană, nu numai eu, ci şi alţii am crezut de cuviinţă să o numim cu
numele general daco-romană, de aceea că, vorbindu-se în diferite regiuni şi provincii, a primit chiar şi nume diferite de la acele regiuni
sau de la părţile lor...”
•
Petru Maior:
„...Din cele până aci despre limba lătinească cea comnu zise lesne se poate afla începutul limbei româneşti. Aceaia se ştie că
mulţimea cea nemărginită a romanilor, a căroara rămăşiţe sânt românii, pre la începutul sutei a doao de la Hs. în zilele împăratului
Traian, au venit din Italia în Dachia; şi au venit cu acea limbă lătinească, carea în vremea aceaia stăpânea în Italia. Aşadară limba
românească e acea limbă lătinească comună, carea pre la începutul sutei a doao era în gura romanilor şi a tuturor italianilor...
...Aceaia se pricepe, căci întră români sânt mai multe dialecte... Însă, măcar că limba românilor e împărţită în mai multe
dialecte, a căror osebire mai vârtos stă în pronunţiaţia sau răspunderea unor slove, totuşi românii cei dincoace de Dunăre toţi se înţeleg
laolaltă; bani, cărţi nice nu au fără o dialectă singură: desclinirea dialectelor numai în vorbă se aude...”
Bibliografie
1. Texte literare romanesti legate de Dacia (geto-daci, traci, Decebal, mitul lui Zalmoxis):
M.Eminescu –„Mitul dacic”, „Sarmis”, „Gemenii”, „Memento mori”, drama neterminata „Decebal”,
M. Sadoveanu –„Creanga de aur”
2. Texte literare referitoare la originea romana a romanilor, texte despre:
originea este demonstrata si de latinitatea limbii romana etnogeneza romana (Letopisetil Tarii Moldovei
de GR. Ureche, M. Costin si Ion Neculce (O sama de cuvinte), Decriptio Moldavial de D. Cantemir,
Cronicarii moldoveni de Dan Horja Maziliu)
teza romantitatii este preluata de Scoala Ardeleana care avanseaza si exagererii/lucrarii filologice si
istorice de Samuil Micu, Ghe. Sincai, Petru Maior si Ion Budai –Delearu
3. texte literare despre geneza; mitul etnogenezei (traian si Dochia de Ghe Asachi, Mitul
poporului roman – G. Calinescu; Hora unirii si Romanii si poezia lor de V. Alecsandri; Un rasunet de
A. Muresan).
4. Documente antropologice: ipoteze fanteziste de pe Internet
5. Documente arheologice
6. Reprezentari istorice si imaginare ale istoriei daco-romane (Columna lui Traian, islustratii
din benzi desenate, din carti pentru copii).
7. Reprezentari ale dacilor si romanilor din filme (Dacii de S. Niculescu, 1996 Columna de
Mircea Dragan, 1968).
8. www.clopotel.ro, e-referat.ro, wikipedia.org, didactic.ro, google.ro

similar documents