Vulnerabilitatea_cognitiva_in_bulimia_nervoasa

Report
VULNERABILITATEA COGNITIVĂ
ÎN BULIMIA NERVOASĂ
CUPRINS
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
Definiție
Epidemiologie
Simptome frecvente
Efectele bulimiei asupra organismului
Criterii de diagnostic DSM-IV-TR
Tipuri de bulimie
Diagnostic diferențial
Modelul cognitiv al bulimiei
Modelul celor doi factori
Modelul celor trei factori
Testele empirice
Mâncatul excesiv ca încercare de autoînfrângere
Teoria evadării
Implicații clinice
1.DEFINIȚIE

Bulimia nervoasă se definește ca un sindrom
caracterizat prin repetate pusee de
supraalimentare și o preocupare excesivă privind
controlul greutății corporale, conducând pacientul
la adoptarea de măsuri extreme, pentru a
diminua îngrășarea datorită alimentelor
ingerate.
2. EPIDEMIOLOGIA
Prevalența pe viață a bulimiei nervoase printre
femei este de aproximativ 1-3%. Rata apariției
acestei tulburări la bărbați este de aproximativ
1/10 din cea a femeilor.
 Bulimia este cel mai des întâlnită în rândul
adolescentelor și al femeilor tinere.
 Câteva episoade de alimentație excesivă
necontrolată sunt obișnuite în adolescență
(aproximativ 90% sunt femei).

3. SIMPTOME FRECVENTE













Păstrează secretul episoadelor de consum compulsiv și
comportamentele de purgare
Oboseală
Depresie
Dureri de cap
Dureri abdominale, balonări
Episoade recurente de vomă
Constipație
Ciclul menstrual neregulat
Transpirații ale palmelor și picioarele
Înfățisare aparent sănătoasă
Inflamarea parotidelor
Deteriorarea smalțului dentar, carii
Edeme periferice
4. EFECTELE BULIMIEI ASUPRA
ORGANISMULUI
5. CRITERII DE DIAGNOSTIC DSM-IV-TR
PENTRU BULIMIE
A.
1)
2)
Episoade recurente de mâncat compulsiv. Un
episod de mâncat compulsiv se caracterizează
prin cei doi itemi:
Mâncatul într-o perioadă scurtă de timp (de
exemplu, în decursul unei perioade de două ore)
a unei cantități de mâncare mai mare decât cea
pe care ar mânca-o majoritatea oamenilor într-o
perioadă similară de timp și în circumstanțe
similare.
Sentimentul de lipsă de control al mâncatului în
cursul episodului (de exemplu, sentimentul că
persoana respectivă nu poaste stopa mâncatul
sau controla ce sau cât mănâncă).
CRITERII DE DIAGNOSTIC DSM-IV-TR
PENTRU BULIMIE
B. Comportamentul compensator inadecvat
recurent în scopul prevenirii creșterii în greutate,
cum ar fi vărsăturile autoprovocate, abuzul de
laxative, diuretice, clisme sau alte medicamente,
postul sau exercițiile excesive.
C. Mâncatul compulsiv și comportamentele
compensatorii inadecvate apar ambele în medie
de cel puțin de două ori pe săptămână, timp de 3
luni.
D. Autoevaluarea este în mod nejustificat
influențată de conformația și greutatea corpului.
E. Perturbarea nu survine exlusiv în cursul
episoadelor de anorexie nervoasă.
6. TIPURI DE BULIMIE
Tip de purgare: în cursul episodului curent de
bulimie nervoasă, persoana s-a angajat regulat în
autoprovocarea de vărsături sau în abuzul de
laxative, diuretice sau clisme;
 Tip de nonpurgare: în cursul episodului curent de
bulimie nervoasă, perosana a utilizat alte
comportamente compensatorii inadecvate, cum ar
fi postul sau exercițiile excesive, dar nu s-a
angajat în mod regulat în vărsături autoinduse
sau în abuzul de laxative, diuretice sau clisme.

7. DIAGNOSTIC DIFERENTIAL
Anorexie nervoasă, de tip compulsie-purgare;
 Sindromul Kleine-Levin;
 Tulburarea depresivă majoră cu elemente atipice;
 Tulburarea de personalitate borderline.
 Tulburarea afectivă bipolară
 Tulburarea de adaptare

8. MODELUL COGNITIV AL BULIMIEI
Stimă de sine scazută
Interes exagerat față de forma și
greutatea propriului corp
Episoade de consum impulsive de
alimente/supraalimentare/alimentare
Comportamente de purgare
autoprovocată (vomă, consum de
laxative și diuretice)
9. MODELUL CELOR DOI FACTORI PENTRU A
ÎNTELEGE LEGĂTURA DINTRE PERFECȚIUNE ȘI
BULIMIE



Joiner, Heatherton, Rudd și Schmidt (1997) au propus
un model numit: doi factori vulnerabilitate-stres,
în care perfecționismul prezice bulimia în cazul în
care persoanele simt că sunt supraponderale (
factorul stresor).
Conform lor, perfecționismul duce numai la
rezultate de sănătate mintală negativă atunci când
standardele ridicate de perfecționism merg netratate.
Tot ei, au arătat că oamenii perfecționiști devin
depresivi doar când standardele lor nu au fost
satisfăcute.
Joiner și colaboratorii au motivat că percepția de a fi
peste greutate ar fi un factor de stres deosebit de
puternic în vulnerabilitatea lor (perfecționismul) –
modelul de stres al bulimiei.


Modelul de vulnerabilitate-stres propus de Joiner și
colaboratorii săi (1997), rezultatele sprijină explicația lor de
ce perfecționismul a fost legat de bulimie în unele studii,
dar nu și în altele. Probabil, perfectioniștii în studii
obținând rezultate pozitive au mai multe șanse să fie
percepuți ei înșiși ca fiind supraponderali.
Interpretarea cea mai plauzibililă temporar a rezultatelor,
este ca perfecţionismul asociat cu percepţia de a fi
supraponderali prevede un risc pentru dezvoltarea
sau creşterea simptomelor bulimice.
10. MODELUL CELOR TREI FACTORI PENTRU A
EXPLICA PARADOXUL MÂNCATULUI ÎN BULIMIE



Modelul cu doi factori nu ţine cont de posibilitatea
rezonabilă a perfecţioniştilor, care îşi dublează eforturile de
a pierde din greutate şi au o abordare perfectă, mai
degrabă decât să se angajeze în comportamentul de a
mânca excesiv, care este de autoapărare pentru a atinge
,,perfecţiunea” în aparenţă.
Există un studiu de caz al unei celebrităţi remarcante,
Arnold Schwarzenegger, unde se demonstrează că prin
combinarea perfecţionismului şi a percepţiei că dacă cineva
are căderi scurte se încadrează într-un anumit standard
fizic ce nu duce neapărat spre un comportament
maladaptiv.
Cercetători au ajuns la concluzia că trebuie să existe un al
treilea factor, un moderator adiţional care să identifice
perfecţioniştii precum Arnold Scwarzenegger ca fiind un
extrem care nu cedează unui comportament maladaptiv (
exemplu bulimia), în momentul în care nu este satisfăcut
de propriul corp.
MODELUL CELOR TREI FACTORI



Pornind de la modelul celor doi factori, Bardone-Cone, Abramson,
Vohs, Heatherton și Joiner (2004) au emis ipoteza că
autoeficacitatea scăzută ar funcționa precum un factor de
vulnerabilitate în modelul cu cei trei factori (exemplu:
perfecționismul înalt, autoeficacitatea scăzută, perceperea
supraponderalității sau insatisfacția fizică)
Perfectioniștii care au autoeficacitate scăzută sunt predispuși să
accepte comportamente autodistructive precum bulimia, mâncând
în loc să răspundă adaptiv când aceștia se percep ca fiind
supraponderali.Bandura și Cervone acceptă că autoeficacitatea
joacă un rol important în determinarea răspunsurilor cognitive,
afective și comportamentale și a unei discrepanțe între standarde
și realizări.
T.S. Duval, V.H. Duval, și Mulilis (1992) au sugerat că atunci
când oamenii percep o discrepanță între propriile țeluri și
actualele realizări, ei sunt motivați fie să reducă discrepanța sau
nivelul crescut al autoconcentrării creat de discrepanța percepută.
Încercările de a reduce auto concentrarea poate include evitări
fizice ( exemplu plecarea din preajma oglinzii) sau mentale (
exemplu distragerea) a situației de auto concentrare.
MODELUL CELOR TREI FACTORI




Teoreticienii autoreglării ( de exemplu Carver şi Scheier,1981) au elaborat
acest mod de gândire argumentând că atunci când oamenii au mari
aşteptări de a putea reduce discrepanţele, ei se vor angaja într-un
comportament pentru a le elimina. În contrast, când oamenii cred că ei nu
vor putea reduce discrepanţele, ei renunţă să mai facă acest lucru şi
încearcă să minimizeze sau să scape de auto concentrare.
Conform modelului de trei factori, pentru perfecționiștii cu auto
eficacitate înaltă, percepțiile de a fi supraponderali, vor fi soluționate de
angajarea efectivă în activități cu scopul de a atinge greutatea ideală sau
probabil de a găsi o cale pozitivă de a-și accepta discrepanța greutății.
Perfecționiștii cu autoeficacitate înaltă care se simt supraponderali, nu
vor recurge la un răspuns maladaptiv precum bulimia, pentru că ei
probabil îl vor lua ca pe un țel temporar neatins, sau ca pe o situație
schimbătoare decât ca pe un eșec necontrolat.
În contrast pentru perfecționiștii cu autoeficacitate slabă, percepțiile de a
fi supraponderali, vor fi soluționate prin metode mai puțin productive și
ţeluri directe, pentru că ei probabil văd situația ca pe o realitate
devastatoare, necontrolată. Perfecționiștii cu autoeficacitate slabă, se
îndoiesc că ar putea rectifica situația și probabil ar accepta mâncatul
excesiv, bulimia.
11. TESTELE EMPIRICE ALE
MODELULUI CELOR TREI FACTORI


În studiile lui Vohs și colab. (1999) , Vohs, Voelz
și colab. (2001) a fost observat faptul că
interacțiunea pe trei căi a perfecționismului,
stimei de sine scăzute și insatisfacției fizice prezic
creșterea simptomelor bulimice.
Astfel, indivizii perfecționiști cu stimă de sine
scăzută, care erau nemulțumiți de aspectul lor
fizic, au prezentat creșteri ale simptomelor
depresiei și bulimiei. Aceste rezultate sugerează
că binedocumentata comorbiditate dintre bulimie
și depresie ar putea fi generată în mare parte
datorită suprapunerii factorilor cauzali.
12. MÂNCATUL EXCESIV CA ÎNCERCARE DE AUTOÎNFRÂNGERE
PENTRU REGLAREA EMOȚIILOR NEGATIVE ȘI A CONȘTIINȚEI DE
SINE AVERSIVE.




Tice și colab. au sugerat că atunci când oamenii sunt copleșiți de
emoții negative, ei își vor devia strategic comportamentul pentru
a-și îndeplini țelurile pe termen lung, dar și pentru a îndeplini
țelurile imediate pentru a-și reduce emoțiile negative.
În ceea ce privește paradoxul mâncatului în exces în rândul
bulimicilor Tice și colab. (2001) au prezentat un experiment ce
demonstrează că oamenii vor consuma grăsimi și mâncare
nesănătoasă cu gust bun, ca fiind o strategie de a reglementa
emoțiile negative.
Participanţii care nu sunt realişti în privinţa ideii că prin
mâncare îşi pot îmbunătăţi dispoziţia, emoţiile dureroase au
determinat să îşi crească consumul de mâncare nesănătoasă. În
contrast acei participanţi care au fost instruiţi că prin a mânca,
nu te vei simţi mai bine, nu au prezentat o creştere a consumului
de mâncare nesănătoasă atunci când sunt îndureraţi.
Mâncatul în exces s-a declanşat atunci când participanţii au fost
îndureraţi şi au crezut că prin a mânca se vor simţi mai bine.
13. TEORIA EVADĂRII


Pe scurt, Baumeister (1991) a sugerat că multe
comportamente aparent de autoînfrângere precum
alcoolismul, abuzul de droguri, mâncatul în exces, auto
mutilarea, și chiar masochinăria pot reprezenta încercări
de a scăpa de autoînfrângerea aversivă și de emoțiile
negative. Totuși, astfel de comportamente pot sabota
țelurile unei persoane pe termen lung, dar pot și servii
scopurilor pe termen scurt pentru a găsi un mod de a scăpa
de gândurile dureroase și de propria imagine.
O stare de deconstrucție cognitivă oferă o cale de a scăpa
de stima de sine aversivă. De exemplu: o femeie motivată
să scape de gândurile rele și de propriile sentimente după
ce a eșuat în atingerea standardului fizic impus
(observarea celulitei de pe picioare în oglindă) se poate
concentra pe o activitatea concretă fizică care va preveni că
mintea ei să derive de la gândurile despre aspectele sale
defectuoase, de la ura de sine și de la emoțiile negative.
14. IMPLICAȚIILE CLINICE



Indentificarea profilului celor trei factori
(perfecționismul înalt, autoeficacitatea scăzută,
perceperea supraponderalității sau insatisfacției
fizice) care sunt predictivi ai simptomelor bulimice au
implicații pentru prevenirea și tratarea bulimiei.
Faptul că acești trei factori interacționează ( de ex o
interacțiune pe trei căi) în prezicerea simptomelor
bulimiei sugerează că alternarea oricărora dintre ei
vor altera probabilitatea simptomelor bulimice.
Perfecționismul ar putea reprezenta o problemă
numai când este asociat cu autoeficacitatea scăzută
și/sau cu abilitatea scăzută. Când perfecționismul este
asociat cu autoeficacitatea crescută și/sau abilitatea
crescută poate reprezenta o calitate.

-
-
-
-
Următoarele intervenții ar trebui să reducă
probabilitatea ca indivizii să se angajeze în mâncatul
în exces pentru a scăpa de emoțiile negative și
conștiința de sine aversivă:
prin creșterea repertoriului de aptitudini pentru a
face față emoțiilor negative și cognițiilor, de a le
include în mai multe aptitudini efective de
soluționare a problemelor și/sau distragere a
sănătății/scăpare de comportament;
creșterea abilității de a tolera emoțiile negative astfel
încât episodul dramatic de mâncat în exces să nu fie
cerut;
reducerea tendinței de a da prioritate pe termen
scurt reglării emoților în favoarea mai multor țeluri
de autoreglare pe termen lung;
instruirea despre asocierea dintre dietele cronice și
mâncatul în exces prin încurajarea mâncatului
moderat și prin descurajarea mentalității despre
mâncarea bună sau rea și oferirea terapiilor de
familie pentru a se adresa familiilor model și
dinamicii care ar putea susține mâncatul în exces.


Conform perspectivelor teoretice intervențiile caută
doar să reducă mâncatul în exces ( de ex. Terapiile
comportamentale stricte), dar eșuează să se adreseze
factorilor care determină mâncatul în exces(de ex.
autoeficacitatea scăzută, inabilitatea de a tolera
emoțiile negative, etc.) și ar putea încuraja
,,substituția simptomelor”. Ținând cont doar de aceste
teorii indivizii vor rămâne în continuare motivați să
evadeze și ar putea căuta alte modalități de evadare
benigne sau maladaptive.
Indivizii supuși unor astfel de ,,riscuri” care nu aleg
substituenți pentru evadare, precum abuzul de
droguri pentru că ei nu prea pot evita rănirea, ei vor
rămâne în stări aversive mai mult timp și ar putea
dezvolta simptome mai severe și mai persistente de
anxietate și depresie. Astfel, intervențiile care nu se
adresează factorilor ce dau naștere mâncatului în
exces vor lăsa indivizii să caute evadări maladpative
alternative față de emoțiile negative și de depresie și
de anxietate.
FILME
OAMENI CELEBRI CU BULIMIE

Nadia Comaneci, Victoria Beckham, Kelly
Clarkson, Lady Gaga, Elton John.

similar documents